Dosarul celor două judecătoare de la Tribunalul București arată tot ce poate fi mai urât în sistemul judiciar românesc: rețeaua care își bate joc de justiție.

Poate vă mai amintiți de celebrul dosar al senatorului Voicu – acela care avea în bu­zunarul de la piept judecători de la ÎCCJ. Una dintre vorbele spuse cu năduf de dom­nul Voicu a fost aceea că nu doar el face așa ceva, cu alte cuvinte, că există și al­te rețele în justiția română care își văd de treabă ne­stingherite, aranjând do­sa­re pe bani și alte favoruri. S-a vorbit atunci mult, dar cam degeaba, despre vul­ne­rabilitățile sistemului de alo­care aleatorie a dosarelor la judecători (Societatea pentru Justiție a explicat pentru HotNews încă din 2008 că se pot dirija dosarele spre judecători con­venabili). Niciuna dintre verificările efec­tuate de Inspecția Judiciară nu a con­fir­mat bănuielile privind manipularea siste­mului în folosul unora. Nimeni – jude­că­tori, grefieri sau avocați – nu știa nimic des­pre aceste lucruri, nicăieri nu se în­tâm­pla așa ceva – practic toți cei care spuneau că sistemul e șubred vorbeau prostii, pen­tru că, nu-i așa, verificările Inspecției Ju­diciare nu au confirmat nimic.

A trebuit să vină tot DNA să adune probe într-un dosar penal, ca să ne lămurim că cei care spuneau că avem probleme nu vor­beau prostii și că toți ceilalți băgau dis­cret murdăria sub preș, protejați fiind de această Omerta generalizată. Acum nu se mai poate nega faptul că dosarele impor­tante pot fi direcționate către judecători pe care avocații îi cunosc și îi pot corupe și avem și mercurialul șpăgilor care se iau pentru eliberări condiționate. Vedem că sis­temul are și un cod al onoarei – dacă ju­decătorul nu reușește să rezolve dosarul, dă banii înapoi interlopului. Încă o dată con­statăm că în România nu funcționează politicile pre­ventive, pentru că ni­meni nu vrea să curățe pro­p