La rostirea numelui noului Papă, redacţiile au intrat în panică. Nu era pe nicio listă de papabili. Starea de năuceală a fost amplificată de neprofesionalism. Deși se ştia că anunţul şi discursurile vor fi în italiană, cu greu era găsită o persoană cu competenţe lingvistice şi ecleziastice care să acopere în direct, rezonabil, evenimentul.
La o primă vedere, jurnaliştii l-au plăcut pe cardinalul Bergoglio: merge cu metroul, stă într-un apartament, se îngrijeşte de săraci. A apărut însă povestea cu dictatura militară, şi aici trebuie să zăbovim puţin. În articole care puteau fi publicate pe vremuri şi în Scânteia, noul Papă a fost acuzat că ar fi colaborat cu junta. Fără vreo exigenţă critică, au fost multiplicate alegaţiile unui ziarist - Horacio Verbitsky, susţinător al actualului regim peronist. Numai că Verbitsky, prezentat ca „apărător al drepturilor omului“, nu e vreo Doina Cornea sau Anna Walentynowicz. A fost el însuşi membru al gherilei marxiste Montoneros, de obedienţă sovieto-cubaneză, un grup peronist la origine, vinovat de răpiri şi asasinate. Montoneros practica un terorism sângeros pentru a instaura comunismul în Argentina încă de la începutul anilor ‘70, înaintea dictaturii juntei.
Apoi, cei doi iezuiţi despre care Verbitsky spune că ar fi fost daţi pe mâna juntei erau în aşa-numitele „comunităţi de bază“. Asociate „teologiei eliberării“, aceste grupări îl transformaseră pe Cristos în profet al lui Marx. Rezultatele acestei „evanghelizări“ au fost dezastruoase în America Latină. Cum remarca odată Santiago Carillo, şef al comuniştilor spanioli, „niciun comunist nu s-a făcut creştin pe calea dialogului, dar mulţi creştini au devenit comunişti“. Jorge Maria Bergoglio, superior al iezuiţilor la Buenos Aires, le-a cerut celor doi preoţi să părăsească „comunităţile de bază“. Dar cei doi au refuzat să-şi asculte s
