Deputaţii din Comisia de Buget, Finanţe, Bănci au amâ-nat, ieri dezbaterea şi avizarea Proiectului de lege pentru Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind impozitarea monopolurilor naturale din electricitate şi gaze (trans-port şi distribuţie). Parlamentarii au dezbătut aprins ordonanţa cu Dan Manolescu, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, care le-a propus adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Guvern. Parlamentarii au vrut să afle dacă această taxă va fi recuperată de la consumatori şi dacă este deductibilă pentru companii.
Dan Manolescu le-a explicat deputaţilor că ANRE (reglementatorul pieţei de energie) va decide dacă taxa va fi suportată de consumatori sau de companii, din profit, reglementarea acestui aspect nefiind de competenţa ministerului Finanţelor.
Domnul Manolescu a declarat, pentru ziarul BURSA, că ANRE nu a decis, încă, modul de recuperare a acestei taxe. Reprezentanţii ANRE ne-au declarat că taxa pe monopolul natural va fi suportată de companii, nu de către consumatori. Ei ne-au precizat că acest aspect a fost clarificat în comitetul de reglementare şi că niciun operator nu a solicitat, până acum, recuperarea taxei în tarifele reglementate.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă, transportul de electricitate şi gaze va avea o taxă de 0,1 lei/MWh, iar distribuţia de electricitate şi gaze - de 0,75 lei/MWh. O taxă de 0,85 lei/MWh va fi suportată pentru energia şi gazele extrase din sistemul de transport şi livrate la export sau furnizate direct consumatorilor.
Ministerul Finanţelor estimează că taxa va aduce, în acest an, circa 257 milioane lei la bugetul de stat şi alte 309 milioane lei în 2014. Taxa se aplică în perioada 1 februarie 2013 - 31 decembrie 2014, timp în care are loc liberalizarea pieţei de energie pentru consumatorii industriali.
Ziarul BURSA a publicat, în exclusivitate, în 25 ianuarie, un int