Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Oficialii” utiști, cuceriți din nou de suporteri: „Au fost extraordinari, păcat că unii jucători și-au bătut joc de ei”

Publicat in Glasul Aradului, marți 19 martie 2013 ·

Fanii „Bătrânei Doamne” au umplut două autocare în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar la ora 10,30 își luaseră deja locul într-un sector al tribunei a doua a stadionului din Mioveni, alături de alți susținători utiști veniți pe cont propriu chiar și de la București. În total, au fost aproximativ 100 de inimi ce au bătut pentru echipa „textilistă” și 100 voci care au cântat și și-au încurajat favoriții pe tot parcursul partidei, chiar și când echipa gazdă scăpase în câștigătoare.

„Oficialii” arădeni au apreciat efortul „tifosilor” ce au făcut pe drum opt ore și regretă că echipa nu s-a ridicat la înălțimea lor. „Au fost extraordinari, i-am simțit mereu aproape, nu s-a oprit din cântat nici la 3-1. Am vorbit cu ei și înainte și după meci, păcat că unii jucători și-au bătut joc de ei. Nu meritau asta, cum nici eu sau antrenorii nu meritam să vedem atâtea greșeli din partea lor”, a precizat Adrian Marțian, patronul „alb-roșiilor”.

Pe aceeași lungime de undă s-a aflat și Adrian Falub, care a fost din nou plăcut surprins de implicarea galeriei utiste. „Meciul lor l-au câștigat detașat, îmi pare rău că i-am dezamăgit prin joc și rezultat. Jos pălăria pentru fanii noștri, le mulțumim că au venit la Mioveni în număr atât de mare și promi­tem că vom face tot posibilul ca data viitoare să ne ridicăm la înălțimea lor”, a spus și tehnicianul arădenilor.

Într-adevăr, după foarte mulți ani, UTA a avut o galerie atât de numeroasă la un meci disputat la o distanță considerabilă de Arad. Un merit îl are și Adrian Marțian, care a sponsorizat deplasarea, însă și euforia succesului cu ACS Poli. În fine, Campioana Provinciei a fost susținută de un fan special, este vorba de Bogdan Mara, care a luat loc la tribuna oficială, alături de conducătorii „texti­liști”.

Fanii „Bătrânei Doamne” au umplut două autocare în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar la ora

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 9 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 10 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°