Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal: Mulţumiţi pe jumătate

Publicat in Ceahlaul, marți 19 martie 2013 ·

* „În situaţia în care suntem, avem nevoie de mult mai mult”, a spus antrenorul Costel Enache după remiza de la Constanţa Ceahlăul a câştigat al treilea punct în deplasare, duminică seară, într-un meci la fel de important şi pentru adversară, Viitorul Constanţa. Rezultatul, 2-2, ajută parţial amândouă formaţiile, situate în zona nesigură a clasamentului. Pietrenii au revenit pe ultimul loc salvator, 14, pe care l-ar putea pierde, însă, dacă U Cluj obţine cel puţin un punct din partida de la Braşov. „Punctul este important, dar nu foarte mare. În situaţia în care suntem, avem nevoie de mult mai mult”, a declarat, după joc, antrenorul Costel Enache. Principalul Ceahlăului consideră însă echitabil rezultatul, chiar dacă acesta nu îl mulţumeşte. Pietrenii au condus cu 1-0, după ce Ichim a deschis scorul, în min. 27, dar după ce au egalat, patru minute mai târziu, constănţenii au pus stăpânire pe joc. Dominarea din finalul primei reprize a continuat şi la reluare, iar gazdele nu au mai greşit la prima oportunitate şi au trecut în avantaj. A înscris tot Dică, cel mai bun jucător de pe teren în Viitorul- Ceahlăul. Veteranul gazdelor egalase în repriza întâi din penalty. „Au fost momente în care am fost dezechilibraţi, la 2-1 pentru gazde. Vreau să felicit însă băieţii pentru că au crezut şi au reuşit să revină în joc”, a mai declarat antrenorul pietrenilor. Ceahlăul a egalat din reuşita spectaculoasă a lui Constantinescu, care înscrie în al doilea meci consecutiv. Golul cu Viitorul nu este doar mai frumos, ci şi preţios, spre deosebire de cel cu Steaua, pentru că a venit cu un punct. „Candidează la golul etapei”, a lăudat reuşita jucătorului său Costel Enache. Pietrenii s-au întors de la Constanţa ieri şi vor încerca să profite de întreruperea campionatului. Pauza competiţională nu îi încântă foarte tare. „Ne aflam într-un moment bun. Pentru noi, ar fi fost în regulă dacă a

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 18 minute
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum o ora
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum 44 minute
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Bucureşti - O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate

News.ro acum 35 minute
O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. Ea era urmărită de poliţiştii Brigăzii Rutiere după ce refuzase să oprească la semnalul acestora.

Elon Musk va duce „pe oricine” pe Marte - dar nu şi dacă Kamala Harris devine preşedintele SUA

Mediafax acum 3 ore
„Nu vom ajunge niciodată pe Marte dacă Kamala câştigă”, spune fondatorul SpaceX, Elon Musk. Planeta roşie a devenit cea mai recentă monedă de schimb în cursa prezidenţială din SUA, susţine Sky News. Duminică seara, Musk le-a spus urmăritorilor săi X

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum 2 ore
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Miracol după 70 de ani: Copil răpit din parc în 1951, găsit în viaţă datorită unui test ADN

Mediafax acum 4 ore
În 1951, o tragedie zguduia oraşul Oakland, California. Luis Armando Albino, un băieţel de doar şase ani originar din Puerto Rico, a fost răpit în timp ce se juca într-un parc din West Oakland. O femeie necunoscută l-a ademenit cu promisiunea unor b

Vremea

București
acum

22°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°