Comunele Chinteni şi Floreşti vor avea fiecare câte două parcuri fotovoltaice. Cele din Chinteni sunt în fază de proiectare, iar pentru cele din Floreşti, vineri se va vota concesionarea terenurilor. Valoarea investiţiei pentru fiecare din cele două parcuri fotovoltaice din Chinteni este de 20 milioane lei.
Investiţiile în sisteme de producere de energie verde prin panouri solare prind teren în judeţul Cluj. Autorităţile locale şi judeţene au înţeles că pot face economii serioase la buget dacă vor dispune de parcuri fotovoltaice cu ajutorul cărora să producă energie electrică pentru instituţiile din subordine sau pentru iluminatul public astfel că au devenit interesate de construirea acestor sisteme de producere de energie.
Primele parcuri fotovoltaice din judeţul Cluj vor fi realizate în comunele Chinteni şi Floreşti. În Chinteni vor fi construite două parcuri fotovoltaice, unul realizat de autorităţile locale în asociere cu un investitor străin, iar celălalt în asociere cu Consiliul Judeţean Cluj. Lucia Suciu, primarul comunei Chinteni a declarat că cele două parcuri fotovoltaice sunt acum în faza de proiectare şi fiecare dintre ele vor ocupa 10 hectare. În ceea ce priveşte investiţia realizată în asociere cu partenerul străin, până la această dată au avut loc deja discuţii cu compania respectivă şi în funcţie de durata demersurilor pentru realizarea documentaţiei, lucrările ar putea începe chiar în această vară.
Al doilea parc fotovoltaic din Chinteni este realizat de autorităţile locale din comună în parteneriat cu Consiliul Judeţean. Cornelia Trif, purtătorul de cuvânt al forului judeţean declară că în acest moment se lucrează la studiul de însorire, adică stabilirea parcelei de teren care este cea mai potrivită pentru producerea de energie electrică datorită poziţionării faţă de soare.
Valoarea investiţiei, estimată la 5 milioane euro v