Procurorii DIICOT şi poliţiştii fac marţi 30 de percheziţii în Prahova, Dâmboviţa, Ploieşti şi Ilfov, la membrii unei grupări conduse de cinci deţinuţi care ar fi înşelat unităţi bancare, supermarketuri şi alte companii cu peste 350.000 de euro.
Grupul infracţional, constituit din 64 de persoane, este suspectat de infracţiuni informatice şi înşelăciuni cu consecinţe deosebit de grave. Liderii gruparii au fost identificati ca fiind cinci persoane care execută pedepse privative de libertate într-o unitate de detenţie, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
"Sub coordonarea acestora, membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale prin inducerea în eroare a unui număr de 9 părţi vătămate, agenţi de transfer monetar din cadrul unor unităţi bancare, supermarketuri şi alte companii, prin determinarea angajaţilor acestora să introducă date nereale în aplicaţiile de transfer monetar", a precizat DIICOT.
Potrivit procurorilor, membrii grupării au contactat angajaţi ai părţilor vătămate folosind identităţi fictive şi pretinzând că telefonează de la centrala băncii sau agenţi ai serviciului de transfer şi, sub pretextul unor testări ale sistemului, le-au solicitat să efectueze operaţiuni de transfer monetar pe numele unor persoane racolate în acest scop.
"Subsecvent realizării operaţiunilor şi după obţinerea codului unic al tranzacţiei, acesta era transmis prin SMS altor membri ai grupării, care, contra unui comision, efectuau rapid retragerea sumelor de bani din conturile în care acestea erau transferate, pentru a evita riscul blocării tranzacţiilor", se mai arată în comunicatul citat.
Membrii grupării transmiteau, în unele cazuri, mesaje electronice pe adresele de e-mail de serviciu ale angajatilor, prin care li se aducea la cunoştinţă că urm