Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii din clasele a VIII-a au... simulat azi la limba română. Ce subiecte au avut de rezolvat

Publicat in Adevarul, marți 19 martie 2013 ·

O poezie şi un articol de ziar. Sunt textele care le-au dat astăzi, bătăi de cap, celor peste 2.000 de elevi din clasele a VIII-a de la toate şcolile din judeţ care au intrat în focurile simulărilor pentru Evaluarea Naţională.

Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar şi inspector şcolar de specialitate, elevii au avut de răspuns, la subiectul I, la mai multe cerinţe formulate pe marginea unui text la prima vedere, reprezentat de poezia "Concertul în luncă", de Vasile Alecsandri. La subiectul al II -lea, elevii au primit un articol publicat recent într-un ziar central - "Angela Gheorghiu şi Cezar Ouatu vor cânta la concertul pe care Andrea Bocelli îl va susţine la Bucureşti", pe marginea căruia au avut de răspuns la câteva cerinţe ce urmăreau înţelegerea textului, dar şi de făcut o compunere în care să vorbească despre un concert la care au fost sau la care şi-ar dori să participe.

Testarea a început de la ora 12.00, candidaţii având la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor. Pentru a le asigura candidaţilor condiţiile adecvate de examen, elevii din celelalte clase au fost lăsaţi să pleca acasă la ora 11.00, cum se va întâmpla, de altfel, şi în celelalte zile în care se va face simulare. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, Marcel Lucaciu, testarea se dă în condiţii de examen, în săli în care au fost montate camere video, cu câte doi profesori asistenţi în fiecare sală şi cu foi tipizate de examen. Subiectele sunt elaborate de un grup de lucru al inspectorului de specialitate.

Simularea Evaluării Naţionale continuă mâine, 20 martie, când sunt vizaţi, însă, doar elevii care învaţă în limba maternă, respectiv în maghiară, slovacă sau germană. Simularea la limba maternă începe tot la ora 12.00 şi durează, la fel ca şi cea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară și religioasă de Ziua Aviației Române

Mediafax acum 9 minute
Evenimentul va începe la ora 10:00, potrivit Gândul. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, elicoptere tip EC-135

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 23 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum o ora
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 12 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°