Daniel Cristea-Enache: Logica „Războiului Rece” a contribuit la menţinerea acestui tip de societate confiscată de Stat? Altfel spus, este nevoie de democraţie pentru a avea semnificaţia totalitarismului, dar şi de totalitarism pentru a avea semnificaţia democraţiei?

Michael Shafir: Într-o anumită măsură şi pînă la un punct, da. Deşi noţiunea de „totalitarism” apare în Italia mussoliniană (pentru început în sensul unei descrieri critice a regimului aparţinînd jurnalistului de coloratură liberală Giovanni Amendola, fiind însă ulterior asumată şi propagată de către însuşi Il Duce), ea este arareori utilizată în anii ‘30-‘40 în afara cercului restrîns de exilaţi ai Şcolii de la Frankfurt din Statele Unite şi apropiaţilor ideologici ai acestora. În acei ani, „totalitarismul” se referea, de fapt, la fascism; şi el însă definit distorsionat, asemănător cu definiţia pe care o va da fenomenului Gheorghi Dimitrov la Congresul al VII-lea al Cominternului, în 1934.

Acesta afirma că fascismul ar fi „dictatura deschis teroristă a celor mai reacţionare, mai şovine, mai imperialiste elemente ale capitalului financiar”. Nici vorbă, deci, în acei ani ca regimul stalinist să fie descris drept „totalitar”, excepţie făcînd (dar numai implicit) Leon Troţki, adversarul ideologic exilat al lui Stalin, care vedea în regimul de la Moscova o dictatură asemănătoare fascismului. Odată izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial, cu atît mai puţin avea să fie utilizată în Occident sintagma la adresa Uniunii Sovietice, că doar nu se putea imagina că „democraţiile” sînt aliate unui regim totalitar.

Din acest punct de vedere volumul Hannei Arendt Originile totalitarismului este într-adevăr unul de pionierat, deşi multe din punctele în care ea vede o similitudine între hitlerism şi stalinism se dovedesc ulterior a fi fost şubrede. Arendt cunoştea excelent contextul vest-european, dar e