De ani buni, se pompează bani într-un obiectiv amânat şi răs-amânat: aderarea la spaţiul Schengen. În total, o factură de circa 2,5 milioane de Euro, pentru o aderare devenită întâi speranţă, apoi vis şi apoi amăgire. Maramureşul trebuia să devină încă de acum doi ani frontieră Schengen. Ce a pierdut şi ce a câştigat judeţul nostru din această ecuaţie?

Fonduri, eforturi şi ani buni de proiecte, implementări şi amăgiri. Pe scurt, un nou episod în care Maramureşul joacă rolul victimei colaterale: aderarea la spaţiul Schengen. De aproape patru ani se pompează miliarde în acest obiectiv considerat strategic. Estimativ, “factura” securizării frontierelor din judeţul nostru s-ar ridica la circa 2,5 milioane de Euro. Mai mult, pe lângă aceste fonduri direcţionate “de sus”, primarii localităţilor din zonele de frontieră au tot fost presaţi să investească şi ei fonduri, pe modelul: “daţi un leu pentru Schengen”. Acum, investiţiile şi „alinierea la standarde” continuă. Numai că, de sus, de la Guvern, ni s-a spus răspicat că Schengen nu mai este o prioritate. Atunci pentru ce cheltuim în continuare miliarde?

Am încercat să aflăm cât a costat visul numit Schengen pentru Maramureş. Numai că, până la ora închiderii ediţie nu am primit un răspuns clar. În urmă cu mai mulţi ani, cei peste 140 de kilometri de graniţă spre Ucraina reprezentau locul de delimitare a UE de statele din spaţiu fost sovietic. Dar în rest, era o graniţă în care se picheta ca pe vremea bătrânilor, iar traficanţii de ţigări şi orice se cere pe piaţa românească şi mai departe, îşi vedeau de afacerile lor.

Paradoxal, graniţa cu Ungaria, cam inutilă în noul context european românesc, era împânzită de posturi de pază şi control, iar la noi din doi în doi.

Dar modernizarea a ajuns şi în Maramureş. A început să se lucreze pe graniţă cu tehnică, cu resurse umane ma