Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece ani de la războiul din Irak: cum planurile preşedintelui George Bush privind Irakul s-au dus pe apa sâmbetei

Publicat in Adevarul, marți 19 martie 2013 ·

La zece de la invazia Irakului de către trupele militare coordonate de SUA, suedezul Hans Blix, fostul şef al inspectorilor ONU în Irak, povesteşte cum s-a ales praful de toate planurile lui George Bush privind Bagdadul.

Fost ministru de Externe al Suediei, Blix a condus în perioada 1981-1987 Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi a fost numit în ianuarie 2000 în fruntea Comisiei de Control, Verificare şi Inspecţie a ONU (COCOVINU) care monitoriza Irakul. Inspectorii Naţiunilor Unite au căutat arme de distrugere în masă în Irak, însă n-au găsit nimic. Tocmai de aceea, Blix s-a opus intervenţiei militare în Irak, declanşată la 20 martie 2003, de către fostul preşedinte american George W. Bush şi fostul premier britanic Tony Blair, sub pretextul că Saddam Hussein ar deţine arme de distrugere în masă.

Astăzi, la zece ani de la declanşarea unui acţiuni militare menite să dureze doar trei săptămâni, Blix explică de ce declanşarea unui război în Irak a fost o „greşeală teribilă”.

Războiul lui Bush, eşecurile Americii

Blix consideră că Bush nu şi-a atins niciunul dintre scopurile pentru care a invadat Irakul, mai puţin acela de a-l elimina pe dictatorul Saddam Hussein - „probabil singurul rezultat pozitiv”. „Scopul războiului era de a elimina armele de distrugere în masă, însă nu există niciuna”, mărturiseşte Blix, care spune că invazia a făcut mai mult rău decât bine.

Americanii doreau să elimine al-Qaeda din Irak, însă gruparea teroristă nu a acţionat pe teritoriul ţării decât după invazie. De asemenea, prin forţă armată se dorea impunerea unui model democrat, însă tirania a fost înlocuită cu anarhia, iar America a recurs la acţiuni care au încălcat legile războiului, mai spune Blix. Prin intervenţia militară Bush îşi dorea să transforme Irakul într-un aliat al SUA în războiul cu Iranul, însă lucrurile au evoluat difer

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 57 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°