Începând cu această săptămână, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” Mureş va folosi în misiunile pirotehnice o nouă autospecială de intervenţie, achiziţionată de către Consiliul Judeţean.
Muniţia provenită din Al Doilea Război Mondial şi rămasă neexplodată, reprezintă un real pericol pentru mureşeni. Efectele războiului încă se resimt, chiar dacă au trecut decenii de atunci. Numai în acest an, pompierii mureşeni au intervenit în 14 misiuni pirotehnice, în urma cărora s-a efectuat cercetarea, identificarea, ridicarea, transportarea şi depozitarea a 82 bombe de aruncător de diferite calibre, 18 proiectile, la fel, de diferite calibre, o lovitură de AG7, o grenadă defensivă şi zece elemente de muniţie.
Noua autospecială oferă siguranţă datorită materialului din care este confecţionat compartimentul destinat depozitării muniţiei pe timpul transportului. Autospeciala are o gardă înaltă la sol şi un sistem de deplasare 4x4, menite să ajute pentru o intervenţie promptă în orice condiţii de teren. Nu lipsesc dispozitivele acustice şi luminoase, prin care se atenţionează populaţia şi implicit ceilalţi participanţi la trafic, despre pericolul transportului care se face cu această autospecială. Totodată, în dotare se mai găsesc un detector de metale, o ladă specială de transport muniţie şi alte echipamente genistice, specifice intervenţiilor pirotehnice.
Autospeciala nou achiziţionată, o va înlocui pe cea veche, primită acum 13 ani, tot cu sprijinul Consiliului Judeţean.