Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Caziuc a devenit vicecampioană a României în probele de 400 și 800 de metri

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 19 martie 2013 ·

Atleții din județ au fost prezenți la finalele Campionatului Național de Atletism pentru juniori III în sală, competiție ce a avut loc timp de două zile la București la care au participat 369 de sportivi de la 97 de cluburi din toată țara. Dintre suceveni, cea mai bună evoluție a avut-o atleta Liceului cu Program Sportiv Suceava, Simona Caziuc, care a urcat de două ori pe a doua treaptă a podiumului în probele de 400 și 800 de metri. Sportiva pregătită de antrenorul Toader Flămând a făcut o cursă foarte bună la 400 de metri și a terminat a doua, după 58 de secunde și 62 de sutimi. Din păcate, la 800 de metri, probă în care este specialistă a ratat titlul de campioană națională la doar două sutimi de secundă, suceveanca terminând cursa după două minute, 16 secunde și 51 de sutimi. În acest an, atleta de la LPS Suceava a reușit să adune până acum șase medalii naționale, rezultate în urma cărora a fost cooptată în lotul României pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, ce va avea loc în luna iulie în Olanda. Simona Caziuc a urcat și a treia oară pe podiumul naționalelor de juniori III, dar pe a treia treaptă, de această dată cu ștafeta LPS Suceava, alături de colegele Cristina Călugărean, Ioana Bordianu și Lorena Serediuc, în proba de 4 x 2 tururi.

„La 400 de metri, rezultatul Simonei este unul foarte bun, mai ales că ea aleargă de obicei 800 de metri și a reușit să țină ritmul la o intensitate mai mare. Din păcate, a ratat medalia de aur la fotografie în proba sa preferată, 800 de metri și a aflat acest lucru după mai multe momente în care a fost sigură că a ieșit campioana României”, a explicat după concurs antrenorul Toader Flămând.

La finalul acestei săptămâni, Simona Caziuc va va participa la finala națională de cros a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, concurs la care trebuie să-și apere titlul de campioană cucerit anul trecut

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°