Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REȚEAUA ȘPĂGARILOR DIN TRIBUNAL. Problemele sistemului de distribuire a dosarelor, ECRIS, nerezolvate de 6 ani

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 martie 2013 ·

Cea mai facilă metodă de a ”îndruma” un dosar spre un judecător agreat presupune intervenția unui grefier în sistem. De altfel, aceasta a fost și metoda preferată de arhivarul de la Tribunalul București care este cercetat de DNA în dosarul judecătoarelor corupte Viorica Dinu și Antonela Costache.

Arhivarul Sorin Vasilescu recunoaște în acest sens: „Deci, n-am putut ca să îl bage la dumneavoastră”, „Sub nicio formă”, „Pica a doua”.

”Rețeta” de la Tribunalul București presupunea intervenția grefierului pentru direcționarea dosarelor către una dintre cele două secții penale. Ulterior, șeful de Secție trimitea cauzele către completele de judecată din subordine.

Programul are mai multe opţiuni care trebuie bifate, de exemplu urgenţă, minori, arestaţi etc. Grefierul blochează toate completele într-o zi, mai puţin unul, cel la care trebuie să ajungă dosarul. De asemenea, grefierul poate introduce criterii de complexitate eronate pentru a ghida dosarul către un anumit complet.

ECRIS (Electronic Court Register Informational Systems) are ca scop gestionarea informaţiilor despre dosarele şi documentele referitoare la dosare din cadrul unei instituţii juridice din România. Reţeaua şpăgarilor din Tribunal. Metodele prin care judecătorii "îi fac scăpaţi" pe infractori

Firma fraților Iane

Inițial, în perioada 2002 – 2005, sistemul a fost dezvoltat și administrat de firma Indaco, ai căror acționari sunt deputatul PNL Daniel Iane - 50%, și deputatul Ovidiu Cristian Iane - 50%, costurile fiind bugetate prin fonduri Phare, aproximativ 1,5 milioane de euro. În 2007, compania European Dynamics din Grecia (reprezentată de Velentzas Constantinos) prelua administrarea ECRIS pentru suma de 1,65 milioane de euro și promitea noi facilități.

Hibele sistemului

În raportul pe 2011 al Curții de Conturi a României, despre ECRIS se spune că prezintă ”care

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 4 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 7 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Debut în Ligue 1 pentru internaționalul român! » La 20 de ani, a intrat direct titular

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Umit Akdag (20 de ani), fundașul central cu două meciuri în naționala U21 a României, a debutat pentru Toulouse în Ligue 1. El a fost titular în meciul pierdut cu Brest, scor 0-2.

Preşedintele Isaac Herzog neagă implicarea Israelului în explozia pagerelor Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Israelul pare să nege implicarea sa în exploziile pagerelor membrilor grupării islamiste şiite libaneze Hezbollah, care au făcut zeci de morţi şi mii de răniţi săptămâna aceasta în Liban, scrie duminică agenția de presă DPA, citată de Agerpres. Preş

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°