Pentru că perioada medie de uzură morală a unui smartphone sau a unei tablete este de circa 2-3 ani, majoritatea noutăţilor de anul trecut au potenţial de best seller în cel de-al doilea an de prezenţă în magazine. Însă nu toate dispozitivele mobile noi au asigurat din start succesul de vânzare. Opiniile despre produsele descrise nu reprezintă punctul de vedere al Income Magazine, fiind analizate de un mistery seller care lucrează în retailul de specialitate.
Citeste si Viaţa REGALĂ la ţară. Cum a reînviat Prinţul Charles economia rurală a Transilvaniei
Care sunt aparatele ce vor face istorie în perioada următoare şi de ce unele dispozitive ar putea fi respinse de public? Cine ar putea să ştie cel mai bine acest lucru dacă nu comerciantul? Din păcate, pentru că nu este bine să superi furnizorul, retailerii evită să ofere orice fel de relaţii privind cel mai slab vândute dispozitive şi, mai ales, de ce acestea nu se bucură de succes, în pofida (uneori) unor puternice campanii publicitare.
Citeste si Unii construiesc locuri de VIS. PRIVITI, aveti ce vedea !
O sursă tot mai utilizată în lume, mistery seller (echivalentul lui mistery shopper, însă de cealaltă parte a tarabei), aduce puţină lumină în ceea ce priveşte imaginea unor produse comercializate în magazinele on-line sau off-line din sectorul consumer electronics.
Mistery seller-ul Income Magazine a lucrat ultimii 4 ani în cadrul a două magazine on-line specializate în produse electronice, situaţie în care a avut posibilitatea să manipuleze majoritatea deviceurilor noi care au ajuns pe piaţa IT&C din ţară. Avantajul unui mistery seller este că prin mânile acestuia trec de 10 până la 30 de ori mai multe dispozitive în comparaţie cu cele pe care apucă să se „joace” un aşa-zis consumator statistic de electronice.
Citeste si Cipru, doar un experiment e