News Senatorul PNL Viorel Grigoraş a adresat o întrebare preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului prin care solicita explicaţii cu privire la despăgubirea creditorilor FNI.
“Domnule președinte, vă aduc la cunoștință situația domnului Oleniuc Petre, cu domiciliul în Mun. Botoșani, Aleea Maxim Gorki, nr. 5, bl. S7, ap. 16, jud. Botoșani, care are dosarul nr. 6049 la instituția pe care o conduceți. Acordarea drepturilor care i se cuvin domnului Oleniuc a fost stabilită prin Sentința civilă nr. 13732/17.12.2004, pronunțată de Tribunalul București-Secția a VI-a Comercială în dosarul nr. 5079/2001.
Domnule președinte, înțeleg că instituția nu dispune de fondurile necesare pentru a acoperi toate sumele către creditorii F.N.I., dar, în acest caz, vă rog să îmi comunicați care sunt măsurile pe care intenționați să le luați pentru a rezolva această situație”.