Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MITĂ LA PROTECȚIA CONSUMATORULUI. "Taxa" pentru a se vinde salam stricat la populație era de 12 kilograme de pește pentru petrecerea comisarului

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 martie 2013 ·

Procurorii DNA au interceptat mai multe convorbiri telefonice în cursul cărora şefi de la Protecția Consumatorului și Direcția Sanitară din județul Galați își negociau taxele de protecție. Mita ajungea și la comisarii de la București Sursa: nepasadegalati.ro

Fosta şefă de la Protecţia Consumatorului Galaţi, Viorica Colgiu este acuzată de Direcția Națională Anticorupție de luare de mită, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și infracţiune de fals intelectual.

Aceasta a fost interceptată în timp ce procurorii îl urmăreau pe Viorel Gheorghiță, fost şef la Direcţia Sanitar Veterinară. Acesta este arestat la rândul său într-un alt dosar tot pentru mită și trafic de influență.

Cotidianul local "Viața Liberă" a publicat în numărul de astăzi o parte din aceste interceptări.

Își negociau teritoriul

Colgiu şi Gheorghiţă au avut o discuţie aprinsă pe tema unui control făcut de şefa Protecţiei Consumatorilor în Piaţa Centrală la firma lui Oceanu Gheorghe, SC Spring Caprice SRL. Gheorghiţă i-a reproşat lui Colgiu că nu l-a anunţat, cu atât mai mult cu cât exista un protocol care cerea că cele două instituţii publice să facă împreună astfel de verificări.

Șefa Protecției Consumatorului a cerut lui Oceanu 12 kilograme de scrumbie pe care la rândul ei să le dea la Bucureşti, pentru Roxana Spermezan, comisar în acel moment la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, care urma să facă petrecerea fiului său.

Inspectorul găsește salam expirat, șeful îl trimite la plimbare

În februarie 2011, Rodica Tăbăcaru de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) descinde în Tudor Vladimirescu la societatea Colviraz SRL. Societatea comercializa salamuri şi iaurturi expirate, dar şi pulpe de pasăre vrac, neambalate, nesigilate şi neetichetate, în condiţiile în care nici nu av

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 45 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 54 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 24 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°