Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sondaj INSCOP: PSD – 40%, PNL – 23,5%

Publicat in Arges Online, marți 19 martie 2013 ·

În urma unui sondaj INSCOP, rezultatele arată că, dacă alegerile ar fi în această duminică, alianţa PSD-UNPR ar câştiga 40% din voturi, fiind opţiunea votanţilor din mediul rural, cu vârsta peste 50 de ani, urmată de PNL-PC cu 23,5%, de PDL cu 14,1% şi PP-DD cu 9%. Datele au fost furnizate în urma unei analize sociologice oferite de INSCOP Research. Astfel de sondaje de opinie au mai fost realizate în ultima vreme şi stau la baza dezbaterilor mai ales din sânul USL privind o viitoare candidatură la alegerile europarlamentare. Încă nu s-a luat o decizie privind modul în care PNL şi PSD vor candida la scrutinul care ar putea avea loc în perioada 22-25 mai 2014, conform unei propuneri aprobate marţi de reprezentanţii celor 27 de state membre UE. Discuţiile la nivelul USL aduv la iveală voci care ar dori candidaturi pe liste separate, în timp ce altele susţin o candidatură comună. “Aceste sondaje se fac periodic. Datele diferă în funcţie de perioadă, dar, după cum s-a văzut, şi în funcţie de cine le face şi pentru cine. Eu cred însă că, la alegerile europarlamentare, PNL şi PSD ar trebui să candideze pe liste separate pentru că facem parte din familii politice diferite. Cred că ar fi un moment potrivit să vedem câţi bani face fiecare partid, câtă încredere colectăm din partea oamenilor, cât am urcat sau am coborât fiecare în parte de la alegerile parlamentare”, a spus deputatul PNL Theodor Nicolescu.Pe de altă parte, social-democratul Bogdan Niculescu Duvăz crede că, dincolo de datele oferite de orice sondaj politic, PNL şi PSD ar trebui să candideze pe o listă comună. “Există discuţii deocamdată, dar în principiu cred că ar trebui să candidăm pe o listă a USL. În acest moment, oamenii nu tind să disocieze PSD de PNL, dar acordă încredere USL. Nu se prea distinge ce vrea să facă PNL şi ce vrea să facă PSD. Şi, având în vedere că avem o politică de guvernare comun

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 31 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 39 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei/ Anunţul ministrului Mediului

News.ro acum 24 minute
Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentru anul viitor „rămân de avut mai multe discuţii”,

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 16 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Concediile în afara țării, tot mai inaccesibile: peste jumătate dintre români nu-și permit o săptămână de vacanță

Adevarul acum o ora
Peste 58% din românii cu vârsta de peste 16 ani nu și-au permis o săptămână de vacanță departe de casă în 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România se situează astfel pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, fiind urmată de G

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/36°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

25°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°