Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană foloseşte servere HP

Publicat in Capital, marți 19 martie 2013 ·

Hewlett-Packard (HP), cel mai mare producător mondial de PC-uri, a anunțat faptul că, în urma unei licitații deschise, Comisia Europeană a ales serverele HP Integrity și întreg mediul de operare asociat pentru aplicaţiile critice ale Uniunii Europene care deservesc multiple ţări şi regiuni, inclusiv aplicațiile care presupun prelucrarea intensivă a bazelor de date și a altor medii critice.

Conform criteriilor de atribuire publicate în documentul care stabilește condițiile licitației, oferta HP a reprezentat cea mai bună soluție din punct de vedere al raportului calitate-preț.

„Nevoia de sisteme de mare disponibilitate a crescut pe fondul extinderii aplicațiilor de cloud computing, a celor care operează cu volumele uriașe de date nestructurate, ca și a aplicaţiilor destinate dispozitivelor mobile”, a spus Ric Lewis, Vicepreședinte și General Manager interimar,Business Critical Systems, HP. „Serverele HP Integrity cu mediul de operare HP-UX vor permite autorităților contractante să continue implementarea în siguranță a soluțiilor „mission-critical” în condițiile unui nivelridicat de siguranță, performanță și eficiență.”

De asemenea, alături de serverele de înalta disponibilitate HP Integrity, HP va furniza echipamente asociate, inclusiv soluții software. În plus, portofoliul HP Technology Services va asigura servicii și suport, inclusiv mentenanță și servicii profesionale.

Serverele HP Integrity și mediul de operare HP-UX fac parte şi din portofoliul „HP Converged Infrastructure”, care simplifică și unifică infrastructura IT printr-un portofoliu comun și modular de sisteme de tip „mission-critical”, concepute pentru a oferi un grad mare de disponibilitate, scalabilitate și flexibilitate pentru cele mai solicitante încărcări de lucru ale organizațiilor.

Serverele HP Integrity sunt diponibile pentru instalare

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°