La naţională a apărut un om extra-sistem. Ar fi important să nu-l rătăcim.
Gael Garcia Bernal, actorul care joacă rolul unuia dintre groparii mediatici ai regimului Pinochet în pelicula “No” (ideea e că tinerii răstoarnă sistemele nu neapărat din convingere, ci din neadaptare la scleroza lor), a mărturisit cea mai tare poantă auzită vreodată la adresa propriei persoane: în Japonia e numit “The Latino Brad Pitt”. Ha, ha, ha! “E o diferenţă de cîteva capete şi cîţiva umeri între noi”, se amuză mexicanul. Aşa ar putea rîde Claudiu Keşeru de alăturarea ne-voită cu Mutu. Un gigant şi unul mic au sosit aproape în acelaşi timp, venind din aproape aceeaşi direcţie şi aproape că nu ştim încotro îi vor duce drumurile.
Adi Corsicanu’ promisese că face întrecere de goluri cu Ibra, aşa, la oha… Keşeru a luat joaca în serios. Evident, Kung Fu Zlatan e de neatins cu 0,83 goluri pe meci, dar tînărul din Oradea nu-i chiar pe o insulă ca performanţe: medie de 0,55! Scuzaţi, nu e o lecţie de matematică (deşi dacă învăţătoarele vor continua să calce cu ecuaţii în picioare orele de sport, aşa cum se întîmplă în mai toate şcolile din România, spaţiul acestui editorial va reveni de drept unui informatician). E doar adevăr. Keseru l-a forţat pe Piţurcă să-l îmbarce în autobuzul naţionalei. Întrebarea e dacă va rămîne pe scară.
La aeroport a vorbit liber. În sensul că n-a citit gîndurile establishmentului fotbalului, gata să sancţioneze derapajele de la “vom face totul, să sperăm ca va fi bine”. A zis că nu se aşteaptă la nimic. E un fel de a afirma că vrea totul. Keşeru s-a clădit ca mai toţi românii din Occident. Muncind fără pretenţii, nevoit să demonstreze în fiecare zi că-şi merită jobul. În felul ăsta poţi ajunge ca unul dintre amicii mei, milionar fără a prinde de veste după un stagiu IT-istic în State de doar cîţiva ani. Atacantul de Angers e un soi de pericol. Ar
