Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase, pe blog: "Gândirea liberă a devenit un lux"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 martie 2013 ·

Fostul premier Adrian Năstase scrie pe blog că îşi doreşte să stea în perioada imediat următoare alături de familie, precizând, pe de altă parte, că nu va renunţa să lupte pentru valorile în care crede şi că în ultimii ani a avut senzaţia că gândirea liberă a devenit un lux. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

"Cred că asa ar trebui să încep postarea de astăzi, îndreptată, în primul rând, către cei care mi-au fost alături în această perioadă grea şi care se aşteaptă, poate mai mult decât alţii, să vadă un semn de la mine şi altfel decât pe acest blog. Ultimele luni au fost poate cele mai grele din viaţa mea, nu doar din cauza privaţiunilor la care am fost supus, cât mai ales din cauza senzaţiei pe care am avut-o, pe care o am de fapt de mai mulţi ani, că gândirea liberă a devenit un lux", a scris Adrian Năstase.

El menţionează că doreşte ca în perioada imediat următoare să stea alături de familie.

"Dragi prieteni, sper că mă veti înţelege că, după aceste luni de care vă vorbeam, îmi doresc ca în perioada imediat următoare să stau alături de familie, de cei dragi, a căror lipsă a fost una dintre cele mai dureroase încercări prin care am trecut. Nu înţelesesem până acum în mod deplin cât de sfâşietor poate fi să nu îţi poţi îmbrăţişa copiii sau soţia de fiecare dată când doreşti să faci acest lucru şi să numeri fiecare secundă până o vei putea face. Vă mulţumesc pentru sprijinul nepreţuit pe care mi l-aţi acordat în această perioadă, dar şi în anii care au precedat evenimentele de anul trecut şi vă asigur că nu voi renunţa să lupt pentru valorile în care cred", mai scrie fostul preşedinte al PSD.

CITIȚI ȘI:

Victor Ponta: Mă bucur de eliberarea lui Năstase. O să vorbim și despre PSD, e și partidul dânsului

Prima declarație a lui Adrian Năstase după opt luni de închisoare. Primele imagini cu fostul prim-ministru în libertate

CE spun social-democrații

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum o ora
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Cine este noul primar general al municipiului București, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României

Libertatea acum 2 ore
Nicușor Dan va prelua, luni, 26 mai, mandatul de președinte al României, iar în mod automat funcția de primar al Capitalei a rămas vacantă. În locul candidatului independent la președinție, va asigura interimatul, până la organizarea unor noi aleger

VIDEO Ministrul Educației a semnat ordinul pentru „butonul roșu” în școli: „Este un mecanism de protecție”

HotNews acum 29 minute
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, și-a prezentat raportul de activitate, joi, într-o intervenție live pe Facebook, și a anunțat cu această ocazie că astăzi a semnat ordinul de ministru pentru implementarea „butonului roșu” în școli. Or

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 3 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 4 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 2 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 2 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

MAE denunță „o campanie susținută de manipulare și interferență informațională străină”: „Prezintă toate caracteristicile dezinformării rusești”

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, joi, un comunicat de presă în care avertizează că „este încă în desfășurare” o „campanie susținută de manipulare și interferență informațională străină menită să influențeze opinia publică din România și,

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 7 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în județul Constanța. Iată anunuțul ANM

Ziua Constanta acum 14 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate în perioada 22 mai, ora 10.00 - 26 mai, ora 20.00. În intervalul menționat în cea mai mare pa

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/15°
Iasi
acum

17°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/12°
Constanta
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/23°
vin.

14°/23°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/23°
vin.

13°/19°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/19°