Scris de Otilia Șandor - Femeile eligibile sunt rugate să îşi facă controlul gratuit pentru colul uterin.
Puţine bihorence s-au prezentat la medici pentru ca să beneficieze gratuit de campania naţională pentru depistarea cancerului de col uterin.
În septembrie anul trecut, Ministerul Sănătăţii a pornit, după lungi pregătiri, acest screening naţional, care vizează reducerea mortalităţii şi morbidităţii în rândul reprezentantelor sexului frumos.
Dr. Liana Antal apreciază că de câţiva ani, incidenţa cancerului de col uterin nu mai e în creştere atât de alarmantă, graţie informărilor repetate şi a campaniilor de vaccinare HPV realizate şi înaintea acestui screening naţional, pe plan local.
Dacă efectele vaccinului necesită timp pentru a i se dovedi eficacitatea, informarea şi educarea populaţiei par să fi dat primele roade, din moment ce incidenţa acestei maladii nu mai e atât de explozivă.
Din septembrie încoace, prin implicarea Ministerului Sănătăţii, orice femeie între 25 – 64 ani, poate beneficia de testul Babeş Papanicolau în mod gratuit. Pentru a ajunge să îşi facă testul, femeile trebuie să se prezinte la medicul de familie, care le îndrumă spre unul dintre cele două spitale orădene avizate să deruleze acest program: Spitalul Judeţean şi Spitalul Pelican.Prea puţine
Deşi au fost solicitaţi în repetate rânduri, mulţi medici de familie din unele zone aflate în judeţ nu s-au înscris în program pentru a presta servicii în favoarea derulării acestui test. Şi cu toate că e gratuit, puţine femei cu vârstă eligibilă s-au prezentat până acum la acest screening.
La Spitalul Pelican Oradea, din septembrie anul trecut când a debutat acest screening şi până acum, 3.500 (din circa 20.000 de femei câte ar fi arondate la medicii de familie implicaţi în program să lucreze cu acest spital), şi-au făcut testul gratuit Babeş Papanicolau. Dintre cele