Medicii s-au luptat din răsputeri să salveze viața unei tinere din comuna Valea Ursului, însărcinată în luna a cincea și cu grave probleme cardiace ereditare. Pentru a o salva, s-a apelat și la un elicopter SMURD. Din păcate, în drum spre elicopter, tânăra a intrat în stop cardio-respirator și a murit.
Foto: Pentru a salva tânăra, s-a apelat și la un elicopter SMURD
Marți, cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJU) Neamț și de la Spitalul Municipal de Urgență Roman au dus o luptă uriașă pentru a salva o pacientă de 17 ani, însărcinată în luna a cincea. Din păcate, cu toate eforturile medicilor de a o salva, afecțiunile cardiace ereditare au fost mai puternice, iar tânăra a pierdut lupta cu moartea în timp ce era transportată spre elicopterul SMURD.
A rămas însărcinată, deși nu avea voie
Marți, cadrele medicale de la SJU au fost solicitate să acorde primul ajutor unei tinere de 17 ani, din comuna Valea Ursului, care a suferit un edem pulmonar. Când au ajuns la fața locului și au văzut gravitatea situației, cadrele medicale au solicitat intervenția la Roman a unui elicopter SMURD, pentru ca pacienta să fie transportată la un spital din Iași.
“Tânăra este din județul Vaslui, însă s-a stabilit în comuna Valea Ursului, de unde era tatăl copilului. Se cunoștea faptul că avea afecțiuni cardiace ereditare foarte grave. Era în evidența medicului de familie și a fost avertizată în mai multe rânduri că nu are voie să rămână însărcinată, pentru că acest lucru i-ar pune viața în pericol. De obicei, afecțiunile cardiace se agravează în timpul sarcinii, iar edemul pulmonar este o consecință a acestora”, a precizat medicul Letiția Damoc, managerul SJA.
De la Valea Ursului, tânăra a fost transportată la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman, unde cadrele medicale au monitoriz