Mai puțini clienți din cauza reorientării către finanțarea în lei, diminuarea prețului de revânzare al vehiculelor recuperate de la rău-platnici din cauza timbrului de mediu și perspectiva sancționării unor clauze contractuale în instanță sunt riscurile de care piaţa de leasing se teme cel mai mult în 2013
Noul Cod de procedură civilă, timbrul de mediu și Regulamentul nr. 12 al BNR sunt cele trei modificări legislative care pun la încercare leasingul financiar în acest an.
„Pe lângă contextul macroeconomic dificil, anul 2013 aduce importante modificări de ordin legislativ, cu impact semnificativ asupra activităţii de leasing din România, respectiv adoptarea şi implementarea timbrului de mediu pentru autoturisme, aplicarea noului Cod de procedura civilă şi, nu în ultimul rând, liniile directoare transmise de BNR cu privire la majorarea ponderii finanţărilor acordate în moneda naţională (Regulamentul BNR nr. 17/2012)“, a declarat Vorles Morlot, directorul general al BRD Sogelease. În plus, anumite modificări de deductibilitate, implementate de noul Cod fiscal, îngustează și ele marja de manevră a societăților de leasing.
Astfel, prin noul Cod de procedură civilă, clientul poate negocia oricare din clauzele contractului de leasing financiar. În plus, instanța poate hotărî dacă anumite clauze sunt abuzive sau nu pentru clienții care nu și-au mai putut onora obligațiile de plată. „Codul civil creează premisele «sancţionării» de către instanţă a unor clauze contractuale prin care este prevăzut un cuantum prea mare al clauzei penale comparativ cu prejudiciul suportat de creditor, aceasta însă efectiv neînsemnând că noul Cod protejează conduita clienţilor rău-platnici“, scria recent, în Capital, Mădălina Hagima Hristescu, partener al casei de avocatură Hristescu, Marinoiu&Partner. Societățile de leasing ar putea să înregistreze anumite pierderi nepreviz