Actorul Mircea Albulescu a declarat pentru MEDIAFAX că este profund îndurerat de moartea Irinei Petrescu şi a precizat că aceasta a dorit discreţie din partea colegilor ei de breaslă, discreţie care a caracterizat-o de-a lungul vieţii.
"Nu pot să spun decât că regret enorm moartea ei. Ea ne-a rugat să fim discreţi, aşa cum a trăit şi ea şi, de aceea, nu pot decât să fiu discret în declaraţiile mele. A murit una dintre puţinele doamne ale teatrului românesc. Dumnezeu să o odihnească!", a spus Mircea Albulescu pentru MEDIAFAX.
Actriţa Irina Petrescu a murit marţi, la Spitalul Elias din Capitală, după o scurtă, dar foarte grea suferinţă, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, Dana Safta.
Irina Petrescu, una dintre cele mai importante actriţe de teatru şi film din România, renumită pentru frumuseţea sa clasică, a decedat, la vârsta de 71 de ani, după o carieră în care şi-a legat numele de cei mai importanţi regizori români, între care Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie.