Sindicaliştii de la Mechel Câmpia Turzii susţin că vor da în judecată mâine compania. Între timp, o parte din salariile compensatorii va fi achitată din vânzarea a 1.000 de tone de fier vechi.
300 de oameni disponibilizaţi de Mechel Câmpia Turzii şi-au dat acordul scris pentru a acţiona în instanţă compania pentru recuperarea salariilor compensatorii. Sindicaliştii de la Mechel Câmpia Turzii susţin că listele pentru acţiunea în instanţă sunt deschise până astăzi, la ora 12:00.
"Joi vom merge cu Mechel în instanţă pentru că nu mai avem ce să facem, nu ştim cine sunt cei de la Invest Nikarom. Din cei peste 700 de disponibilizaţi au semnat listele 300. Oamenii se mai pot înscrie până mâine (n.r. - azi) la ora 12:00", a declarat pentru ZIUA de CLUJ, Ioan Pascu, liderul de sindicat de la Mechel Câmpia Turzii. Conform contractului colectiv de muncă, oamenii ar fi trebuit să-şi încaseze, la lichidare, trei salarii compensatorii.
Reprezentanţii Invest Nikarom, acţionarii principali ai Mechel Câmpia Turzii au dat asigurări că banii vor intra în buzunarele foştilor angajaţi până astăzi. O parte a salariilor compensatorii, dar şi avansurile celor peste 300 de actuali angajaţi ai societăţii ar putea fi plătite din vânzarea a 1.000 de tone de fier vechi, perfectată în urmă cu puţin timp, susţin sindicaliştii. "De la Remat Invest se va încasa un milion de lei, din vânzările de deşeuri. Banii ajung pentru plata avansului pe care angajaţii ar fi trebuit să-l ia pentru luna februarie, pentru tichetele de masă, pentru lichidări şi o parte din salariile compensatorii - cam 900 de lei pentru fiecare om", a explicat Pascu.
Protest inedit la Câmpia Turzii
Peste o sută de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii şi membri ai familiilor acestora s-au adunat şi ieri, în faţa combinatului, scandând "Hoţii", "Mincinoşii" şi "Vrem banii". Mai mulţi protestatari au v