Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali vrea o AMNISTIE pentru a-i permite lui Năstase să revină în politică

Publicat in Romania Libera, marți 19 martie 2013 ·

Deputatul independent George Becali a declarat, marţi, referitor la eliberarea lui Adrian Năstase, că sentimenul cel mai urât pe care îl trăieşte un om este când se află între gratii, iar cel mai plăcut este sentimentul libertăţii, potrivit Mediafax.

"Eu vă pot spune sentimentul pe care îl trăieşte un om când este acolo între gratii este cel mai urât sentiment, pentru că e vorba de libertate, pentru că eşti acolo închis într-o încăpere la care tu cheia de interior nu o ai", a spus Becali, întrebat să comenteze eliberarea lui Adrian Năstase din închisoare.

El a spus că cel mai plăcut sentiment este cel al libertăţii pe care omul vrea să-l trăiască din plin.

Întrebat în legătură cu parcursul politic a lui Adrian Năstase, Becali a spus că fostului premier i s-a luat, printr-o hotărâre, dreptul de a alege şi a fi ales, posibil pentru 4-8 ani şi numai după adoptarea unei legi de amnistiere acesta poate să recapete aceste drepturi în următorii 3 ani.

"Domnia sa (Adrian Năstase-n.r.) are, printr-o hotărâre, i s-a luat dreptul de a alege şi de a fi ales, nu ştiu câţi ani, 4-8 ani. Numai dacă noi vom promova aici o lege de amnistie, dacă dăm o lege de amnistiere, se şterge şi pedeapsa complementară de a alege şi de a fi ales şi atunci că, binenţeles, că şi domnul Năstase... Mi se pare că există o lege de asta, iniţiată de 6-7 luni, pe la Senat, stagnează. E posibil să promovăm în următorii 1-2-3 ani o lege de asta şi probabil că se va da şi domnul Năstase să poată fi ales şi să aleagă peste 3 ani", a explicat Becali, adăugând că este gata să promoveze el o lege pentru fostul preşedinte al PSD.

Năstase a fost eliberat din Penitenciarul Jilava după ce Tribunalul Bucureşti a respins, luni, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Deputatul independent George Becali a declarat, marţi, referitor la eliberarea lui Adrian Năstase, că sentim

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°