Se înteţesc atacurile la adresa lui Vasile Blaga, din partea deputatului Florin Mihail Secară, cel care în campania electorală din interiorul PDL s-a poziţionat alături de Elena Udrea.
Printr-un comunicat de presă, Secară susţine că realegerea lui Vasile Blaga în fruntea PDL ar fi toxică pentru partid. “L-am auzit zilele trecute pe Traian Ungureanu făcând o comparaţie nefericită între alegerile din PDL şi alegerile pentru Papă. "Vom şti că a câştigat Vasile Blaga când va ieşi fum portocaliu", a spus acesta. O vorbă veche românească spune că: “Gura păcătosului adevăr grăieşte”. Trebuie să-l informez pe dl. Traian Ungureanu că unul dintre puţinele “fumuri” portocalii este dioxidul de azot, care este un gaz extrem de toxic”, spune deputatul de Adjud. Mai mult decât atât, Secară îl ia în balon şi pe fostul jurnalist TRU, despre care spune că a chiulit de la lecţiile de chimie. Acesta spune că PDL a pierdut mult prea mult pe mâna lui Blaga şi este nevoie de un suflu nou. “Principalul motiv pentru care mi-am anunţat susţinerea pentru Elena Udrea a fost acela că spre diferenţă de Vasile Blaga, nu se sfieşte să meargă la război împotriva lui Crin Antonescu şi Victor Ponta. Elena Udrea a făcut acest lucru şi pe vremea când era la Putere şi după ce partidul a trecut în Opoziţie. Mai mult, atunci când a mers în campanie, la Roman, Elena Udrea s-a războit şi cu Crin Antonescu, cu Victor Ponta, Marian Oprişan, Liviu Dragnea, dar şi cu Antenele lui Dan Voiculescu, care şi-a trimis tonomatele în colegiul în care a candidat ea. Nu am văzut ca Vasile Blaga să fi beneficiat de aceeaşi atenţie”, a mai spus Secară Alegerile pentru şefia PDL sunt sâmbătă, la Bucureşti, în competiţie fiind Vasile Blaga, Elena Udrea şi Monica Macovei. (I. CREŢU)
Se înteţesc atacurile la adresa lui Vasile Blaga, din partea deputatului Florin Mihail Secară, cel care în campania electo