Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părinții sunt așteptați la școală

Publicat in Covasna Media, marți 19 martie 2013 ·

Unitățile școlare vor organiza Ziua Porților Deschise pentru clasele pregătitoare

Anul acesta înscrierea copiilor în clasa pregătitoare va fi mai simplă decât anul trecut, susține inspectorul șef din cadrul Inspectoratului Școlar al județului Covasna (IȘJ), Keresztély Irma. Metodologia este deocamdată în dezbatere publică, urmând să fie definitivată în următoarea perioadă.

Informații pe internet

„Pe site-ul Inspectoratului am creat o secțiune separată pentru înscrierile în clasa pregătitoare, aici vom posta toate noutățile pentru a informa părinții. Aceștia pot afla la care școală sunt arondați conform domiciliului, dar pot vedea și planul de școlarizare, sau câte clase pregătitoare vor fi la fiecare școală în parte. De asemenea, școlile au avut termen până ieri să posteze aceste informații pe site-ul propriu, iar școlile care nu au un site al lor au fost ajutate de specialiștii Inspectoratului în crearea unei astfel de platforme. Aici trebuie puse și poze cu sălile de clasă în care urmează să învețe elevii” – a declarat Keresztély Irma. Aceasta a spus că de la 1 aprilie va funcționa și un număr verde, 0800816267, la care părinții se pot interesa, pot cere informații zilnic între orele 8 și 16.

Ziua Porților Deschise

La începutul lunii aprilie fiecare școală va trebui să organizeze o zi în care părinții pot vizita școala unde urmează să își înscrie copilul, pot intra în actuala clasă pregătitoare și vor putea sta de vorbă cu învățătoarele care predau acum la această clasă. „Sălile de clasă în care învață cei din clasa pregătitoare nu vor fi folosite de alți elevi, așadar în locul celor care anul acesta vor merge în clasa I, vor veni cei care sunt acum la grădiniță. Punem mare accent pe comunicarea cu părinții, de aceea vrem ca aceștia să intre la școală, să vadă unde vor învăța copiii și să stea de vorbă cu învățătoarele” – afirmă Keresz

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°