Crescătorii de bovine din România consideră că acest scandal al aflatoxinei a fost creat din interese pur economice. Claudiu Frânc, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din România, consideră că acest scandal a fost creat pe degeaba, consumatorii neavând de ce să îşi facă griji.
“Acest scandal al laptelui, care a creat o panică, dar una care, ca s aveţi idee, la colegii care desfac laptele prin automate, numai într-o zi s-a vândut sub 5% din media unei zile normale de vânzare a laptelui. Vorbim despre o isterie creată în rândul consumatorilor vizavi de această minune de aflatoxină care, cu toate că există de când Dumnezeu a lăsat viaţă pe pământ, acum ne-am trezit că face nu ştiu ce minuni şi toată lumea o să moară. De fapt, adevărul este cu totul şi cu totul altceva.
Dacă facem o cronologie a ceea ce înseamnă această isterie vreau să vă spun că în urmă cu o lună de zile pentru prima dată un reprezentant au Autorităţii Sanitar-Veterinare din Serbia, deci din afara UE, face precizarea pe media că în Serbia s-au găsit produse contaminate cu aflatoxină provenită din lapte din Ungaria şi Polonia şi chiar pe piaţa românească.
După aceea ne trezim cu ministrul nostru care iese că în judeţul Timiş s-au găsit 13.000 l de lapte din România contaminat cu aflatoxină. Vreau să vă spun că la 1.450.000 tone de lapte, cât se produc în România, cer înseamnă 13.000 l. Tu creezi panică pentru 13.0000 l ? Acel lapte era contaminat cu aflatoxină, dar nu în limita care nu era admisă. ”, a declarat Claudiu Franc, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bovine din România.
Acesta a mai adăugat că această poveste cu contaminarea cu aflatoxină a laptelui a creat pierderi uriaşe atât ţăranilor, cât şi marilor procesatori de lapte care au reclamat scăderi drastice ale vânzărilor.
Frânc a mai explicat că este normal ca după o iarnă cu temperaturi ridicate ş