Veniturile realizate de Fiscul ieşean au înregistrat creşteri faţă de 2012, materializate într-o diferenţă de aproape 7,7 milioane de lei noi.
Anul acesta sumele strânse de la contribuabili de către organele fiscale au rotunjit bugetul statului cu sute de milioane de lei noi. Potrivit datelor furnizate de către reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene (DGFPJ) Iaşi, la sfârşitul lunii februarie, totalul veniturilor nete realizate de Fiscul ieşean a însumat mai bine de 306 milioane de lei (RON), o creştere de 2,56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (un plus de 7,67 milioane de lei).
„În structura pe bugete şi în cadrul bugetului de stat pe principalele impozite şi taxe, situaţia privind realizarea veniturilor bugetare în perioada analizată se prezintă astfel: veniturile la bugetul de stat, pe februarie 2013, au fost realizate în proporţie de 101,15%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În ceea ce priveşte bugetele de asigurări sociale se înregistrează o creştere a veniturilor încasate cu 42,16%“, a declarat Maria Ţăran, purtător de cuvânt al DGFPJ Iaşi.
Pe de altă parte, în luna februarie s-au constatat scăderi ale volumului arieratelor recuperate de la persoanele juridice, înregistrându-se aproape 550 milioane de lei noi (circa şapte milioane lei în minus, faţă de luna ianuarie a acestui an). În schimb la arieratele recuperate de la contribuabili persoane fizice s-au înregistrat mai bine de 13 milioane lei noi (o creştere de 0,41 milioane de lei faţă de luna precedentă).
Zeci de mii de somaţii pentru recuperarea a peste 120 de milioane de lei
Totodată, e de menţionat faptul că organele fiscale au intensificat măsurile de executare silită, fiind emise aproape 26.000 de somaţii contribuabililor cu obligaţii fiscale neachitate, valoarea totală a acestora fiind mai mare de 120 de milioane de lei noi. De