Una dintre cele mai mari şi mai vechi cratere de pe străzile Sătmarului, cea aflată în imediata vecinătate a trecerii de pietoni de lângă magazinul Billa, creşte de la o zi la alta. Această groapă a fost botezată “Bunica” de unul dintre cititorii noştri deoarece este foarte veche. Problema este că “Bunica” creşte de la o zi la alta, atât în arie cât şi în adâncime, fără ca nimeni să-i facă nimic. Mai mult decât atât, în urma ploilor din ultima perioadă, “Bunica” a fost umplută cu apă, astfel că cei care nu ştiu de existenţa ei ar putea cădea într-o capcană în urma căreia ar putea rămâne fără planetarele maşinii. Mai nou, la nici un metru depărtare, şi-a făcut apariţia şi o soră de-a bunicii, care, chiar dacă nu este la fel de mare, este cel puţin la fel de adâncă, astfel că cei care scapă de “Bunica” dau aproape sigur în soră-sa. Şi acest lucru se va mai întâmpla încă multă vreme de acum încolo până când cineva se va sesiza şi va plomba cele două cratere. Din păcate, nu sunt singurele din Sătmar, astfel de “bunici” existând şi pe alte străzi intens circulate.
Una dintre cele mai mari şi mai vechi cratere de pe străzile Sătmarului, cea aflată în imediata vecinătate a trecerii de pietoni de lângă magazinul Billa, creşte de la o zi la alta. Această groapă a fost botezată “Bunica” de unul dintre cititorii noştri deoarece este foarte veche. Problema este că “Bunica” creşte de la o zi la alta, atât în arie cât şi în adâncime, fără ca nimeni să-i facă nimic. Mai mult decât atât, în urma ploilor din ultima perioadă, “Bunica” a fost umplută cu apă, astfel că cei care nu ştiu de existenţa ei ar putea cădea într-o capcană în urma căreia ar putea rămâne fără planetarele maşinii. Mai nou, la nici un metru depărtare, şi-a făcut apariţia şi o soră de-a bunicii, care, chiar dacă nu este la fel de mare, este cel puţin la fel de adâncă, astfel că cei care scapă