TIMIȘOARA. Ministerul Educației a cerut Inspectoratului Școlar Timiș să transmită o listă cu principalele lucrările pe care intenționează să le facă în 2013, dar și pe viitor. Banii, oricâți ar fi sunt foarte necesari sistemului de învățământ din Timiș, care are până acum arierate în valoare de 6,5 milioane de lei. Dacă Ministerul se interesează de acest subiect ne face să credem că există posibilitatea să ne aloce bani în perioada următoare, spune Francisc Halasz, inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Timiș. Reprezentanții ISJ vor cere bani pentru mai multe investiții din Timișoara și din județ, este vorba despre Liceul Lenau pentru clădirea claselor I-IV, care are un studiu de fezabilitate, teren, dar nu sunt bani pentru a fi ridicată o clădire nouă, la școala din Moșnița Nouă, acolo unde au fost propuse lucrări de extindere, mai ales că acolo crește numărul populației. ISJ va cere Ministerului câteva sute de milioane de lei. 6,5 milioane de lei este totalul arieratelor din județ, din care 4,7 milioane de lei sunt banii pentru Campusul Școlar din Jimbolia, 1,4 milioane de lei sunt bani care au venit prin ISJ prin centre bugetare, restul e datoria Primăriei.
TIMIȘOARA. Ministerul Educației a cerut Inspectoratului Școlar Timiș să transmită o listă cu principalele lucrările pe care intenționează să le facă în 2013, dar și pe viitor. Banii, oricâți ar fi sunt foarte necesari sistemului de învățământ din Timiș, care are până acum arierate în valoare de 6,5 milioane de lei. Dacă Ministerul se interesează de acest subiect ne face să credem că există posibilitatea să ne aloce bani în perioada următoare, spune Francisc Halasz, inspector școlar general adjunct în cadrul ISJ Timiș. Reprezentanții ISJ vor cere bani pentru mai multe investiții din Timișoara și din județ, este vorba despre Liceul Lenau pentru clădirea claselor I-IV, care are un studiu de fezab