Municipalitatea a făcut recepţia lucrărilor de reabilitare la Căminul de vârstnici din Noua, care au cuprins izolarea termică a clădirii şi modernizări la bazinul de înot şi spaţii conexe acestuia.
De asemenea, baza de tratament a fost dotată cu aparatură şi mobilier. În următoarea perioadă, Direcţia de Servicii Sociale (DSS) va trebui să angajeze personalul calificat care să lucreze în baza de tratament. Aici vor beneficia de tratament vârstnici cazaţi în Căminul din Noua, dar şi seniori din Braşov care au recomandare medicală în acest sens. Reprezentanţii municipalităţii estimează că această bază va fi funcţională de la jumătatea lunii mai. Până atunci, vor fi stabilite şi tarifele pentru aceste servicii.
Lucrările de reabilitare au început în mai 2012. Lucrările au fost finanţate printr-un program european. A fost izolată termic clădirea, s-au făcut intervenţii la bazinul de înot şi au fost dotate cabinetele de kinetoterapie, de recuperare, sala de gimnastică, masaj, cu aparatură şi mobilier. „Centrul de îngrijire socio-medicală Sf. Nicolae îşi propune să ofere servicii de recuperare medicală pentru beneficiarii aflaţi în categorii sociale din Braşov, respectiv persoane vârstnice, persoane cu handicap, dar şi cetăţeni care sunt îndreptăţiţi printr-o recomandare de la medicul specialist să efectueze aceste exerciţii de recuperare”, a declarat Mariana Topoliceanu, director DSS Braşov. „Se fac terapie, hidroterapie, sunt băi galvanice aici, sunt terapii ocupaţionale, se reeducă persoanele care şi-au pierdut anumite funcţii, gen funcţia locomotorie”, ne-a spus Cristian Pădurariu, reprezentant furnizor aparatură medicală. „Sunt foarte multe persoane care au nevoie şi eu cred că răspundem unor necesităţi stringente, pentru persoane care nu au unde să fie îngrijite sau tratate şi eu cred că putem să gestionăm această problemă foarte bine aici”, a spus primaru