Institutul Cultural Român a înregistrat până marţi, la ora 11.00, un număr de 15 contestaţii în urma rezultatelor concursului de finanţări publicate săptămâna trecută, care a declarat drept neeligibile proiecte precum TIFF, Festivalului Naţional de Teatru (FNT), festivalurile Anonimul şi Kinodiseea.
În urma nemulţumirilor exprimate de unii dintre candidaţii pentru o finanţare ICR, Andrei Marga, preşedintele instituţiei a declarat că este "o furtună într-un pahar cu apă", deoarece proiectele în discuţie au fost declarate "neeligibile" din cauză că au depus dosare incomplete.
Mai mult, o parte dintre cei care au depus proiecte încadrate ca neeligibile sunt parteneri "strategici" ai ICR, astfel că instituţia le va sprijini. Întrebaţi de MEDIAFAX de ce a mai fost nevoie, în acest context, ca instituţiile respective să depună proiecte, reprezentanţii ICR au declarat: "Institutul Cultural Român a încheiat, din septembrie 2012, mai multe parteneriate strategice cu instituţii culturale importante din ţară şi din străinătate. Proiectele pentru concurs au fost depuse direct la Registratura ICR, ale cărei atribuţii au presupus exclusiv înregistrarea dosarelor, nu şi verificarea calităţii de partener strategic a candidatului. Aşa cum am comunicat, în curând vom face publică lista completă a partenerilor strategici şi modul în care ICR va sprijini proiectele lor. Cert este că, la verificarea dosarelor, candidaţii declaraţi neeligibili nu au îndeplinit condiţiile pentru trecerea în etapa a doua a concursului".
Institutul Cultural Român a anunţat, vineri, că prelungeşte perioada depunerii contestaţiilor cu 24 de ore. Aceasta s-a încheiat, astfel, marţi, la ora 16.00. "Până astăzi, 19 martie 2013, ora 11.00, au fost înregistrate 15 contestaţii", au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii ICR.
La ora difuzării acestei ştiri, contestaţiile depuse sunt ver