A îmbătrînit dintr-o dată Piţurcă? Nu, pentru că arată ca un bărbat de 30 de ani, iar el are 57. Pînă şi prezenţa pe prima pagină a tabloidelor îi aduce o publicitate neaşteptată, chit că niciodată nu a pozat în sfînt. Aş spune că dimpotrivă. Omul nostru a practicat un soi de macism discret. S-a învăluit cu bună ştiinţă într-un mister suficient de tenebros încît să impună respectul duşmanilor şi să exercite un farmec irezistibil asupra sexului opus. Totuşi, faţă de ce ştiam noi, trebuie că s-a întîmplat ceva cu nea Piţi în vremea din urmă. Ceva nu neapărat rău. A devenit mai receptiv la semnalele din exterior, nu se mai hrăneşte doar cu fiere şi frustrări.

Apropiaţii, insiderii cum le zice acum, pretind că selecţionerul pare să renunţe, în sfîrşit, la obsesia numită Cristi Tănase. Asta ar fi, într-adevăr, o veste bună înaintea dublei cu Ungaria şi Olanda. Lucru important, sînt semne că Piţi a acceptat evidenţa. Tănase este un fotbalist cu potenţial tehnic remarcabil, dar cu limite insurmontabile din punctul de vedere al voinţei, ambiţiei şi concentrării. Există şi termeni mai duri în limba română care să definească personajul în discuţie, dar hai să rămînem în zona eufemismelor! Şi să convenim că, într-o unanimitate fără precedent, lumea fotbalului a identificat plafonarea mijlocaşului stelist. Bine, bine, dar la fel se întîmplase mai an cu Cociş, iar Piţurcă a fost de neclintit. Tîrziu, cînd era prea tîrziu, a cedat şi el. Diferenţa acum este că ne aflăm în cărţile calificării şi avem un selecţioner care a renunţat la jocul stupid “Sînt selecţioner şi-mi fac ambiţia cu voi!”.

Meciurile de la Budapesta şi de la Amsterdam sînt meciuri de antrenor. România nu are personalităţi în teren atît de puternice încît să decidă rezultatul. De-a lungul carierei, Mutu nu a reuşit să fie nici măcar propriul lui lider. Mediocritatea generală a fotbalului românesc din