Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Samsung vrea să ia faţa Apple cu propriul "ceas inteligent"

Publicat in Romania Libera, marți 19 martie 2013 ·

Samsung Electronics pregăteşte un ceas de mână cu funcţii avansate, în replică la informaţiile recente privind dezvoltarea unui astfel de produs de către Apple, fiecare companie încercând să se impună cu o nouă generaţie de accesorii "inteligente", potrivit Mediafax.

"Pregătim ceasul de mai mult timp. Lucrăm din greu pentru a fi gata de lansare. Dezvoltăm produse pentru viitor, iar ceasul este cu siguranţă unul dintre ele", a declarat Lee Young Hee, vicepreşedinte executiv al diviziei mobile a Samsung, citat de Bloomberg.

Lee a refuzat să precizeze ce funcţii va avea ceasul, cât va costa sau când va fi disponibil pe piaţă.

Citeşte şi FOTO. Apple pregăteşte un nou GADGET MINUNE

Compania are 3 lansări importante de smartphone-uri în acest an, respectiv Galaxy S 4, prezentat săptămâna trecută, urmat de un nou model Note şi un telefon echipat cu sistemul de operare Tizen.

Surse apropiate Apple au declarat în februarie că producătorul american dezvoltă un gadget similar ceasurilor de mână, care poate executa funcţii regăsite pe iPhone sau iPad.

"Suntem în cursa de regândire a telefonului mobil într-un accesoriu pe care îl poţi purta. Vom vedea o competiţie formidabilă din mai multe direcţii - de la producătorii de electronice, producătorii de accesorii, chiar designerii de modă", comentează un analist al NPD Group.

Samsung şi Apple caută noi nişe profitabile pe piaţa gadget-urilor, pe măsură ce piaţa smartphone-urilor, se apropie de saturaţie, cu rate de creştere din ce în ce mai lente.

O sursă apropiată Apple susţine că producătorul american vrea să lanseze "ceasul inteligent" încă din acest an.

Printre funcţiile cu care ar urma să fie echipat gadget-ul se numără posibilitatea de a efectua apeluri telefonice, de a utiliza software de navigare şi diverse opţiuni de monitorizare a sănătăţii utilizatorului, precum măsurarea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 11 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 42 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°