Procurorii gorjeni încep azi audierile în cazul cetăţenilor români stabiliţi la Londra şi implicaţi într-o reţea de proxenetism cu ramificaţii la nivel de judeţ, dar şi de regiune a Olteniei. Circa zece persoane ar urma să vină din capitala Marii Britanii la Târgu Jiu pentru a da explicaţii în faţa anchetatorilor, procurorii DIICOT Gorj fiind cei care, la începutul lunii, au dispus o sere de razii în Gorj, Dolj şi Olt, în urma cărora cinci indivizi au obţinut mandate de arestare preventivă, iniţial alte două persoane fiind reţinute pentru 24 de ore.
O parte dintre cei care vor fi audiaţi în aceste zile de procurorii DIICOT provin din Gorj, dar şi din Vâlcea, anchetatorii descoperind că, la Londra, aceştia au deja nişe pedepse pentru infracţiunile comise acolo. Unii, de exemplu, nu au voie să părăsească Londra, fiind într-un fel de arest la domiciliu, caz în care procurorii vor să ceară mandate europene de arestare a lor şi aducere a acestora la Târgu Jiu pentru audieri. Cercetările în acest dosar arată că gruparea respectivă a obţinut până acum peste o jumătate de milion de lire sterline din obligarea unor fete luate din Gorj pentru a se prostitua în capitala Marii Britanii. Englezilor le plăceau oltencele fierbinţi şi le asigurau fetelor câştiguri şi de 1000 de lire pe seară, mare parte din bani fiind încasaţi de proxeneţii care îşi cumpărau apoi maşini scumpe pentru a-şi etala fiţele…
Procurorii gorjeni încep azi audierile în cazul cetăţenilor români stabiliţi la Londra şi implicaţi într-o reţea de proxenetism cu ramificaţii la nivel de judeţ, dar şi de regiune a Olteniei. Circa zece persoane ar urma să vină din capitala Marii Britanii la Târgu Jiu pentru a da explicaţii în faţa anchetatorilor, procurorii DIICOT Gorj fiind cei care, la începutul lunii, au dispus o sere de razii în Gorj, Dolj şi Olt, în urma cărora cinci indivizi au obţinut mandate d