Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Ponta şi relaţia cu UE

Publicat in rfi, marți 19 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a acordat un amplu interviu cotidianului Adevărul şi a lansat o serie de idei şi de afirmaţii cel puţin interesante legate de prezenţa României în Uniunea Europeană, de problemele actuale şi de obstacolele care trebuie trecute...

Premierul Victor Ponta nu pare să acorde prea mult credit Uniunii Europene când vine vorba de găsirea unor soluţii eficiente pentru combaterea crizei fianciare şi a recesiunii, dimpotrivă...Şeful guvernului spune în interviul acordat ziarului Adevărul însă că, în actualul context dificil, România are paradoxal un atu : stabilitatea politică la care s-a ajuns după marasmul din vara anului trecut ne-ar putea fi de folos pe viitor...Cât despre subiectul cel mai fierbinte al acestor zile, Ciprul, premierul Victor Ponta nu pare să privească prea bine soluţia propusă de Bruxelles : taxarea economiilor.

În ceea ce priveşte fondurile europene, premierul Victor Ponta a admis că acestea au fost pentru el „un coşmar” şi găseşte că vina pentru gradul slab de absorbţie o poartă două mari defecte ale românilor : fuga de răspundere, respectiv teama autorităţilor de a-şi asuma semnăturile puse pe contracte, şi frauda. Ca soluţii, premierul Victor Ponta vede câteva : una va consta în restructurarea aparatului administrativ care gestionează fondurile europene astfel încât bugetul european pe 2014-2020 să fie gestionat de un singur minister solid. Altă soluţie: eliminarea conflictelor de interese şi a abuzurilor la încheierea contractelor. În cazul conflictelor de interesele, Victor Ponta spune că va sprijini ANI să le descopere din faşă şi mai ameninţă cu desfiinţarea Consiliului pentru Soluţionarea contestaţiilor legate de achiziţiile publice şi înlocuirea lui cu o secţie specială la Tribunal. MCV-ul

La acest capitol, Victor Ponta a fost dur şi tranşant : el a lăsat să se înţeleagă că mecanismul a fost deviat de

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 42 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°