Numele său este Supatra Sasuphan, şi s-a născut în Thailanda, iar recordul de "cel mai păros adolescent" l-a stabilit pe data de 4 martie 2010. Supatra suferă de o boală extrem de rară, întâlnită până acum la aproximativ 50 de persoane, numită Sindromul Ambras. Această boală, cauzată de un cromozom defect, determină creşterea părului pe toată suprafaţa corpului, inclusiv pe faţă şi gât.
Fata a declarat în repetate rânduri că este foarte fericită că se află în Cartea Recordurilor şi că nu se simte diferită faţă de ceilalţi colegi ai ei, ba chiar consideră că acum este mult mai populară şi are mai mulţi prieteni.