Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Râşnovul se promovează la târgurile de turism ca destinaţie de vacanţă, dar şi sportivă

Publicat in Adevarul, marți 19 martie 2013 ·

Râşnovul a devenit la finele anului trecut staţiune turistică de interes naţional. Investiţiile făcute la obiectivele turistice au dus la dublarea numărului de vizitatori în ultimii doi ani.

Primul târg la care Râşnovul a fost promovat a fost cel de la Bucureşti încheiat ieri. Sloganul ales de edilii locali este unul menit să atragă cât mai mulţi turişti: ,,Staţiunea turistică naţională Râşnov – o experienţă unică: cultură, sport, natură”. Râşnovul se va promova şi la târgurile din Occident.

Cetatea Râşnov este obiectivul pe care mizează mult autorităţile locale. Annual, aici se organizează un festival mediaval. Oraşul mai are şi o peşteră cu leduri, unică în România. Trambuline de schi construite la Râşnov vor aduce promovare internaţională. Anul viitor aici se va organiza o etapă feminină din Cupa Mondială. Aceasta va fi transmisă pe Eurosport în 45 de ţări. La Râşnov turiştii sunt aşteptaţi şi la festivalul ecvestru, la şi la un marathon de rock în această vară. Foto Spectacol total la sărituri cu schiurile pe Valea Cărbunării Foto Peştera Valea Cetăţii, un loc al luminilor

Principalul punct de atracţie al oraşului este Cetatea Râşnov. Aceasta a fost la un pas de prăbuşire în urmă cu trei ani. Între timp zidurile distruse au fost reparate. Primăria Râşnov şi Consiliul Judeţean Braşov au investit peste 3 milioane de euro în cetate. Anul acesta vor începe mai multe modernizări cu bani europeni. Un proiect aşteptat de ani buni este realizarea unui trenuleţ cu cremalieră (lift inclinat) care să urce din centrul oraşului Râşnov către cetate. „Am reuşit să cumpărăm Casa de Cultură, loc unde va fi un punct de plecare al liftului înclinat", a declarat primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea.

Liftul înclinat va avea o lungime de 165 de metri, pe o diferenţă de nivel de 94 de metri. Unghiul de înclinare este de 34 de grade şi va avea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum o ora
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 20 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 3 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 5 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°