Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătina te pune pe picioare după boală

Publicat in Gorj Domino, miercuri 20 martie 2013 ·

Te resimţi după ce o gripă te-a pus la pat? Este bine să ştii că există remedii care grăbesc vindecarea şi care-ţi redau pofta de viaţă. Află din articolul nostru pe ce te poţi baza!

Lipsa poftei de mâncare, oboseala şi slăbiciunea sunt câteva dintre stările pe care le avem atunci când ne refacem după o boală. Pentru că suntem mai vulnerabili în convalescenţă, atât fizic, cât şi psihic, este mai mult decât necesar să ne „hrănim” imunitatea cu vitamine şi cu minerale. Pe lângă o alimentaţie care să includă toate grupele de nutrienţi, putem încerca şi diverse remedii din plante, care s-au dovedit eficiente în convalescenţă. Unul dintre acestea este cătina, pe care o poţi consuma sub formă de suc (100 ml de două ori pe zi, se bea până în ora 14.00), infuzie (o linguriţă de fructe la 250 ml de apă clocotită; se infuzează 10 minute şi se beau două căni pe zi, timp de 20 de zile) sau sirop (copii – două linguriţe/zi, adulţi, două linguri/zi, până la ora 14.00).

Măceşele te vitaminizează

Slăbit din cauza bolii, organismul are nevoie de „întăritori”. Un aliat de nădejde sunt măceşele, fructe cu un conţinut bogat de vitamina C şi de betacaroten, substanţe care ajută imunitatea. Timp de 20 de zile, bea zilnic câte două căni cu infuzie de măceşe, preparată dintr-o linguriţă de fructe la 250 ml de apă clocotită (lasă la infuzat 10 minute). Şi fructele scoruşului de munte îţi redau vitalitatea pierdută în convalescenţă. Cu un conţinut apreciabil de vitamine (C, B1, B2, B3) şi de săruri minerale, aceste fructe ne măresc capacitatea naturală de apărare, reduc oboseala şi sunt tonic nervos. Infuzia o obţii dintr-o linguriţă de fructe la 250 ml de apă fiartă. Laşi la infuzat 20 de minute şi o bei la temperatura camerei, trei căni zilnic, într-o cură de 20 de zile.

Lichenul de piatră redă pofta de mâncare

Dacă ai avut o infecţie virală sau bacteriană, lic

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 5 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 4 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 8 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 6 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 7 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 12 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 8 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Sebastian Burduja, mesaj în versuri de Anul Nou: Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde

Mediafax acum 10 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis marţi, pe Facebook, o serie de urări la final de an, în versuri. „Să avem gaze cât cuprinde, asta doar de noi depinde / Şi cărbune berechet, ne ajută Mircea Fechet”, a spus politicianul în mesajul vi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°