PSD-iștii regret condamnarea lui Mischie
Social democrații gorjeni, care l-au cunoscut pe Nicolae Mischie și în vremea gloriei, îl compătimesc pentru că a ajuns după gratii. Primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, afirmă că ”nu mă așteptam ca domnul Mischie să fie condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Îmi pare rău că un om care a făcut atâtea lucruri bune și a rezolvat atâte probleme utile pentru județul nostru a avut parte de o asemenea condamnare. Este regretabil ceea ce i s-a întâmplat domnului Mischie, este o găinărie, dar asta este justiția din România”.
Regretele îl încearcă și pe Ion Ciocea,primarul comunei Bustuchin, care afirmă, că ”sincer, regret ce s-a întâmplat și este păcat. Este dureros, dar asta e viața. Când vrei să ajuți, să faci multe, de multe ori cazi în partea celalată. Cred că pedeapsa e mult prea dură. Dumnealui a vrut să facă lucruri bune pentru județ, s-a dăruit pentru Gorj, suflețește mă doare, dar asta este viața și mergem înainte”.
Șefa femeilor PSD, Elvira Șarapatin, vorbește despre ex-baronul Mischie la timpul trecut, ca și cum ar fi murit, zicând că ” a fost un coleg bun, un președinte bun, din punct de vedere omenesc, păreri de rău, regrete și cred că n-ar fi meritat”.
În aceeași ordine de idei, edilul șef de la Crușeț, Viorel Drăgușin, își aduce aminte și acum de Mischie ca de ”mâna forte a județului”, spunând că ”a fost un războinic politic, dar legiuitorul nu ține cont de așa ceva și iacătă că justiția și-a spus cuvântul. Este regretabil.”
Legendarul Nicolae Mischie, acum un bătrân pensionar în vârstă de 68 de ani, va sta vreme bună în Penitenciarul Târgu-Jiu. Prin condamnarea lui Mischie la patru ani de puşcărie cu executare, cei care au avut de suferit din cauza sa spun că „bine i-au făcut, că aşa s-a făcut dreptate”, în vreme ce alţii care au avut de câştigat de pe urma sa, îi plâng a