Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aroganţii şi Justiţia

Publicat in Adevarul, marți 19 martie 2013 ·

Viorica Dinu, judecătoare: „Cei care dau şi primesc mită nu fac altceva decât să mănânce o pâine“. O pâine dulce şi pufoasă!

Nu ştiu dacă, odată eliberat, Adrian Năstase va fi căzut pe gânduri… Ce ţi-e şi cu viaţa asta! Te culci prim-minstru şi te trezeşti un biet puşcăriaş. Ba ai ţara pe mână, ba te are ea la mână. Ce cool a fost funcţia publică, dar ce dezgolită (de sens) e persoana privată! Înclin să cred că Adrian Năstase e, azi, încă mai arogant, pentru că se imaginează „una victima inocente de la justicia“, ţapul ispăşitor al societăţii crude care s-a răzbunat pe domnia sa, eroul modern al persecuţiei politice. Poate că se vede, cu ochii minţii, în galeria figurilor legendare ale României, care şi-au plătit convingerile cu capul. Nu ştiu de ce, dar cred că, de dimineaţă, după ce a făcut ochi, şi-a luat halatul, a băut o cafeluţă bună şi a pus mâna pe telefon, se consideră mai mult decât nevinovat. Din punctul său de vedere, ţara nu-l mai merită. Deşi ţara asta, cu justiţia, instituţiile, şcolile, spitalele şi mermeleala ei, este un produs „made by Adrian Năstase“. Dar şi „made by“ Băsescu, Geoană, Ponta, Antonescu. Ah, era să-l uit pe infatigabilul domn Iliescu!

Nu voi obosi să repet: cu cât îţi aşterni mai comod (şi mai incorect) patul politic, cu atât are mai multe şanse adversarul tău să se lăfăiască în el, iar duşmanii să-ţi ia capul. Când crezi că ţi-ai plasat definitiv oamenii în posturile-cheie, atunci ţi se ia legătura de chei. Constituţia ineptă şi lacunară, Legea electorală, Procuratura, CCR-ul, CSM-ul, comitetele şi comiţiile sunt construcţii cu aparenţă democratică, formal impecabile, dar, în fapt, aranjamente în folosul propriu. Liota de jupâni justiţiari, cu parapon avocăţesc şi cu onoare nereperată stă frumuşel pe un munte de nedreptate. Lumea rarefiată a puterii crede că a luat în stăpânire pârghiile, butoanele şi braţul înarm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE România, în dialog cu SUA pentru implementarea Programului Visa Waiver

Ziua Constanta acum 48 minute
Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noastre în Programul Visa Waiver. Ambasada României la Washington menține un dialog activ cu autoritățile americane privind accederea țării noa

Influencerul Bogdan Peșchir, audiat în dosarul de corupere a alegătorilor

Ziua Constanta acum 53 minute
Influencerul Bogdan Peșchir, cel care i-a finanțat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost adus joi de la Brașov la sediul IGPR din București, pentru a fi audiat într-un dosar legat de săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Influ

Dmitri Medvedev îl compară pe un înalt oficial german cu fostul ministru nazist al propagandei. "Deja minte ca Goebbels"

Ziare.com acum 47 minute
Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, l-a comparat pe Friedrich Merz, probabil viitorul cancelar german, cu fostul ministru nazist al propagandei Joseph Goebbels, relatează dpa. Merz "deja minte ca Goebbels", a afirmat joi, 20 martie, Medved

MAE Atenționare de călătorie pentru Italia - grevă națională în transporturile publice locale

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, că la data de 21.03.2025 va fi organizată o grevă națională în transporturile publice locale, cu durat

AUR: George Simion, susţinut de premierii Italiei, Cehiei şi Belgiei

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, se află în perioada 19 - 21 martie la Bruxelles, acolo unde are o serie de întâlniri cu mai mulţi lideri conservatori de la nivelul Uniunii Europene. ”Liderii europeni sunt alături de noi şi susţin ferm o Românie în

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 2 ore
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Plen comun, la Parlament, pentru modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor: Absenţele nemotivate, sancţionate cu reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută

News.ro acum o ora
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, joi seară, convocarea pentru marti, 25 martie, începând cu ora 12.00, a unei şedinţe de plen comun, pe agendă aflându-se şi o propunere de modificare a statutului deputaţilor şi senatorilor, c

Cine sunt candidații la alegerile prezidențiale 2025. Lista finală, publicată de BEC

Libertatea acum o ora
Biroul Electoral Central a anunțat joi, 20 martie, lista definitivă a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale 2025, dar și că a luat act de faptul că Anamaria Gavrilă s-a retras din cursă.

Aproape 70.000 de „afrikaners” din Africa de Sud doresc să profite de oferta lui Trump de a se muta în SUA

G4Media acum o ora
Aproape 70.000 de „afrikaners”, sud-africani albi descendenţi ai coloniştilor europeni, şi-au manifestat interesul de a se muta în SUA, după ce preşedintele american Donald Trump le-a oferit refugiu, acuzând guvernul sud-african că le încalcă dreptu

Hamas lansează rachete spre Tel Aviv, primul său răspuns la noile operaţiuni ale Israelului în Gaza. Armata israeliană anunţă că şi-a extins în Rafah operaţiunea terestră din Gaza

News.ro acum 33 minute
Hamas a revendicat joi lansarea de rachete spre Tel Aviv, într-un prim răspuns la numărul tot mai mare de civili ucişi în Fâşia Gaza de la reluarea operaţiunilor aeriene şi terestre israeliene în teritoriul palestinian, relatează AFP. Brigăzile Ezze

Vremea

București
acum

joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
Constanta
acum

joi

2°/9°
vin.

4°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/12°
Timisoara
acum

joi

0°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/16°