Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irakienii din Tikrit regretă epoca lui Saddam Hussein

Publicat in Antena 3, marți 19 martie 2013 ·

La zece ani de la invazia americană care a dus la înlăturarea regimului lui Saddam Hussein, mai mulţi irakieni din Tikrit, regiunea natală a fostului dictator, regretă perioada în care acesta conducea Irakul.

Nostalia după Saddam este alimentată de dispreţul afişat faţă de clasa politică şi de anii de violenţe interconfesionale, arată AFP, citată de Mediafax.

„Este natural să fim mândri de Saddam Hussein. El conducea ţara fără probleme, indiferent de circumstanţe”, afirmă Um Sara, o locuitoare din Tikrit, oraş aflat în apropiere de satul natal al fostului conducător irakian şi la 160 de kilometri nord de Bagdad.

La Tikrit, numeroşi locuitori sunt încă ataşaţi de fostul preşedinte, îndepărtat de la putere în 2003, în urma invaziei americane, şi executat în decembrie 2006. Acest ataşament se explică mai ales prin faptul că oraşul era deosebit de "răsfăţat" de către fostul dictator.

„Saddam ne-a ajutat mult, este normal să fim ataşaţi de el, aşa cum alţii pot fi ataşaţi faţă de Charles de Gaulle", consideră Abu Husein.

Deşi în timpul lui Saddam Hussein serviciile publice constituiau un eşec, regimul a introdus un sistem de subvenţii care permitea celor mai săraci să se hrănească, în profida embargoului impus de comunitatea internaţională.

În prezent, numeroşi irakieni sunt afectaţi de o lipsă cruntă de infrastructuri şi servicii de bază, fiind, de asemenea, lipsiţi de electricitate şi apă potabilă. Şomajul a rămas la un nivel ridicat, corupţia este generalizată, iar anumiţi cetăţeni sunt dezamăgiţi de politicienii aleşi.

„Ţara noastră nu s-a schimbat şi nu s-a dezvoltat în aceşti ultimi zece ani", declară Khaled Jamal, un ceasornicar din Tikrit.

Toate aceste dificultăţi „ne fac să îl iubim pe Saddam. Ne fac să fim mândri de el şi să regretăm epoca sa", adaugă o învăţătoare din oraş.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 8 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°