De curând a fost dat publicităţii Raportul SAR care a născut controverse pe partea de analiză macroeco­nomică. Acesta cuprinde o serie de concluzii ale măsurilor luate în ultimii cinci ani în contextul acor­du­lui cu FMI şi oferă o interpretare atipică asupra unor procese şi fenomene eco­no­mice. Care sunt aceste controverse?

De curând a fost dat publicităţii Raportul SAR care a născut controverse pe partea de analiză macroeco­nomică. Acesta cuprinde o serie de concluzii ale măsurilor luate în ultimii cinci ani în contextul acor­du­lui cu FMI şi oferă o interpretare atipică asupra unor procese şi fenomene eco­no­mice. Care sunt aceste controverse?

Una dintre principalele concluzii se re­fe­ră la faptul că „în România nu a existat con­so­lidare fiscală şi nici austeritate“, iar „Ro­mâ­nia nu a implementat niciuna din su­gestiile FMI“ ci „doar a mimat reforma eco­nomică în perioada 2009-2012“. Aceste con­cluzii reflectă o viziune insolită care nu este corelată în totalitate cu realitatea. De ce?

În sens larg, consolidarea fiscală repre­zintă un set de măsuri utilizate pentru redu­ce­rea deficitelor şi acumularea datoriilor (OECD) şi se poate realiza prin reduceri de cheltuieli publice şi/sau prin majorări de im­po­zite. Aşa cum relevă literatura de spe­cialitate - a se vedea, Alesina, Favero şi Giavazzi (2012), Perotti (1996), Alesina şi Ardagna (1998, 2010) - consoli­darea fiscală prin reducerea chel­tuie­lilor este mult mai benefică asupra eco­no­miei decât cea bazată pe majorarea impo­zitelor. O astfel de poli­tică de con­solidare nu a fost asociată în unele cazuri cu recesiunea, iar în altele a con­dus la recesiuni de scurtă durată. De ase­menea, reducerile de cheltuieli vizează, în special, cheltuielile sociale (Guichard, 2007) şi cheltuielile de personal. În schimb, poli­ticile de ajustare prin intermediul creşterii impozitelor au fo