Intervenţia directă a Germaniei în problema aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen este, fără doar şi poate, cel mai important eveniment de la intrarea acestor ţări în UE în urmă cu şase ani. După ce, potrivit reglementărilor, a venit sorocul aderării şi a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, Germania, lider practic al UE, a preferat să bage la înaintare întru împotrivire alte ţări, în frunte cu Olanda, fără menţionarea adevăratelor motivaţii şi invocând tot felul de bla-bla-uri generaliste privind necalificarea României şi Bulgariei, precum insuficienta luptă contra corupţiei şi anumite derapaje (inclusiv inventate dacă nu erau depistate unele reale) de la statul de drept. Evident şi pentru Grivei, era vorba de deficienţe care, chiar dacă existau, n-avea nici o legătură cu problema apartenenţei la spaţiul Schengen.

Schimbarea guvernării în România şi, mai ales, protestele masive antisistem (în fond anticolonialiste) din Bulgaria au decis Germania să iasă ea însăşi la rampă, mergând până într-acolo încât să ameninţe că dacă România şi Bulgaria insistă să se voteze, Germania îşi va folosi dreptul de veto. În fapt însă, Germania şi-a însoţit împotrivirea nu doar cu obişnuitele baliverne despre statul de drept şi corupţie, ci şi cu explicaţii din zona celor reale, deşi nici măcar de data aceasta argumentele nu au fost formulate tocmai explicit. Aşa însă, după bla-bla-urile de rigoare cu statul de drept şi corupţia, a apărut acum pe tapet problema reală a capacităţii României şi Bulgariei de a apăra economic mii de kilometrii de graniţe exterioare ale UE împotriva evaziunii fiscale vamale şi impotriva imigraţiei ilegale, Germania, ca şi alte ţări vestice, considerând că este suficient şvaiţerul grecesc din aceste puncte de vedere, netrebuind adăugat încă unui românesc şi bulgarăresc.

Problema este reală, dar, din păcate Berlin