Editura Pan Macmillan a iniţiat un proiect de carte cu cazul Oscar Pistorius, lucrarea urmând să fie publicată la sfârşitul procesului privind uciderea prietenei sale Reeva Steenkamp.
Redactarea cărţii a fost încredinţată unui cunoscut cronicar, Mand Wiener, jurnalist şi deja autor al unui best-seller, şi coleguluil lui, cronicar judiciar, Barry Bateman. Aceştia nu au început încă lucrul propriu-zis la carte, însă au anunţat deja titlul, care va fi potrivit editurii „”În spatele uşilor: povestea lui Oscar şi Reeva“.
Cartea “va explora personajele, punând evident accentul pe Oscar Pistorius şi Reeva Steenkamp. Ea va relata, de asemenea, ce se va întâmpla la audiere, va dezvălui probele şi expertizele, având drept fundal desfăşurarea anchetei poliţieneşti, sistemul justiţiei penale în Africa de Dud, cultura violenţei în Africa de Sud şi necesitatea pentru societate de a crea eroi imperfecţi destinaţi eşecului”, potrivit unui comunicat al editurii. Anunţul despre lansarea cărţii vine la numai o săptămâniă după ce un documentar al BBC a fost urmărit de ceva mai mult de un milion de telespectatori, conform Agerpres.
Pistorius şi-a împuşcat prietena Reeva Steenkamp în ziua de Sfântul Valentin, prin uşa toaletei din baie de lângă camera sa. Sportivul paralimpic a afirmat că era terorizat şi credea că trage într-un spărgător, care pătrunsese în casă, după care şi-a dat seama că în spatele uşii se afla Reeva. Acuzarea susţine însă că perechea se certa.
Editura Pan Macmillan a iniţiat un proiect de carte cu cazul Oscar Pistorius, lucrarea urmând să fie publicată la sfârşitul procesului privind uciderea prietenei sale Reeva Steenkamp.
Redactarea cărţii a fost încredinţată unui cunoscut cronicar, Mand Wiener, jurnalist şi deja autor al unui best-seller, şi coleguluil lui, cronicar judiciar, Barry Bateman. Aceştia nu au început încă lucrul propriu-zi