Rebelii din cadrul Armatei Siriene Libere (ASL) au dezminţit, marţi, acuzaţiile regimului sirian, care afirmă că aceştia au lansat o rachetă cu un focos chimic, dând vina pentru acest atac pe Damasc, relatează AFP, citată de Mediafax.
„Noi înţelegem că armata a vizat Khan al-Assal utilizând o rachetă cu cu rază lungă, iar informaţiile noastre iniţiale anunţă că ar fi putut conţine arme chimice. Există multe victime, iar numeroşi răniţi au probleme de respiraţie", a declarat Louay Muqdad, un purtător de cuvânt al ASL
„Noi nu avem nici rachetă cu rază lungă, nici armă chimică. Şi, dacă am avea, nu le-am utiliza luând rebeli ca ţintă", a adăugat Muqdad.
Regimul preşedintelui Bashar al-Assad i-a acuzat marţi pe rebeli că au folosit arme chimice în provincia Alep, în nordul ţării, şi au ucis 15 oameni, majoritatea civili.
„Teroriştii au lansat rachete cu arsenal chimic în zona Khan al-Assal, de la periferia oraşului Alep, iar primele informaţii relevă faptul că 15 oameni au fost ucişi, majoritatea fiind persoane civile nevinovat”, a precizat agenţia SANA, preluată de televiziunea de stat siriană.
Este pentru prima oară când regimul preşedintelui Bashar al-Assad lansează astfel de acuzaţii la adresa rebelilor, în condiţiile în care comunitatea internaţională a avertizat că regimul dezvoltă propriile arme chimice.
De asemenea, există temeri că armele chimice ar putea ajunge în mâinile militanţilor, SUA şi Israelul fiind deosebit de preocupate de acest lucru, mai ales dacă regimul lui al-Assad va pierde controlul asupra lor.
„Atacul a depăşit, fără îndoială, toate liniile roşii ale comunităţii internaţionale", a mai spus Muqdad.
Siria deţine arme chimice încă din anii '70, stocul său fiind cel mai mare dintre ţările din Orientul Mijlociu, însă scopul lor a rămas neclar până acum. Oficiali