Senatorul PDL Dumitru Oprea atrage atenţia, prin intermediul unei întrebări adresate ieri în Parlament, că nu este permisă confuzia propagată de Guvern în privinţa arieratelor autorităţilor locale şi a rostogolirii datoriilor.
Într-o întrebare adresată ieri ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, parlamentarul ieşean a amintit că acest subiect a declanşat mari nemulţumiri, chiar şi la nivelul liderilor locali ai USL. Dincolo de dezbaterile pe marginea Oordonanţei de Urgenţă aprobată pentru rezolvarea acestei probleme, Dumitru Oprea i-a solicitat ministrului Voinea să facă precizări mult mai clare privind controlul arieratelor autorităţilor locale şi a valorilor înregistrate pe fiecare judeţ şi primărie din ţară. În acelaşi timp, senatorul PDL Iaşi a cerut clarificări în legătură cu sursa fondurilor disponibile pentru acordarea de împrumuturi, în condiţiile în care rata de colectare a taxelor şi impozitelor la buget este din ce în ce mai mică.
Senatorul PDL Dumitru Oprea atrage atenţia, prin intermediul unei întrebări adresate ieri în Parlament, că nu este permisă confuzia propagată de Guvern în privinţa arieratelor autorităţilor locale şi a rostogolirii datoriilor.
Într-o întrebare adresată ieri ministrului delegat pentru Buget, Liviu Voinea, parlamentarul ieşean a amintit că acest subiect a declanşat mari nemulţumiri, chiar şi la nivelul liderilor locali ai USL. Dincolo de dezbaterile pe marginea Oordonanţei de Urgenţă aprobată pentru rezolvarea acestei probleme, Dumitru Oprea i-a solicitat ministrului Voinea să facă precizări mult mai clare privind controlul arieratelor autorităţilor locale şi a valorilor înregistrate pe fiecare judeţ şi primărie din ţară. În acelaşi timp, senatorul PDL Iaşi a cerut clarificări în legătură cu sursa fondurilor disponibile pentru acordarea de împrumuturi, în condiţiile în care rata de colectare a taxelor ş